de Călin H. Bârleanu
Când am auzit, în şcoală fiind, că sticla, la fel ca toate celelalte materiale şi obiecte, nu are o
formă stabilă, statornică şi imposibil de schimbat prin simpla acţiune a timpului, indiferent de cât am
proteja-o, am rămas pe gânduri vreme de, îndată, treizeci de ani. Sub acţiunea gravitaţiei, şi prin
revoluţionarele descoperiri ale fizicii cuantice, se vede foarte clar că, de fapt, totul se schimbă, într-un
ritm atât de lent, dar sigur (!), încât ochiul unui singur sau chiar al unui grup nu poate surprinde nici o
diferenţă notabilă preţ de mai multe generaţii. Dar schimbarea este acolo, prezentă, tăcută, impasibilă. De
nenumărate ori, aşadar, m-am trezit observând, dar imediat întrebându-mă, dacă lumea la care privesc,
prin geamul casei, al maşinii şi, uneori, al televizorului este aşa cum o văd eu. O zi fierbinte de vară arată
cu totul altfel atunci când suntem în stradă, şi nu în apartamentele sau casele noastre. De la codul
vestimentar, asumat şi respectat în general, la stimulii pe care îi întâlnim şi care, uneori, ne bombardează,
tranziţia dincolo de sticlă se dovedeşte o adevărată aventură.
Un foarte cunoscut dicton al psihologiei vorbeşte despre felul în care noi nu vedem ceea ce se află
în faţa ochilor, ci mai degrabă ceea ce credem despre ce putem vedea. Şi, mai aproape de noi, cântăreţul
irlandez, Damien Rice, cânta despre acelaşi lucru atunci când suţinea în strălucitul cântec Rootless tree
(Copac fără rădăcini) că – „we go blind when we’ve needed to see” (orbim exact atunci când trebuie să
vedem). În comoditatea caselor noastre, cu iluzia unei siguranţe absolute, privim şi poate unii dintre noi,
chiar trăim din şi prin asta. Viaţa intermediată de un geam a devenit o realitate pentru un număr, în
creştere, de oameni. Şi pentru ca ecranul să devină cu adevărat o prezenţă universală în vieţile noastre, a
început să fie acoperit tot de o sticlă, sub formă de folie, astfel încât să încapă în orice buzunar. Ne purtăm
geamurile în fiecare zi a existenţei, pe alocuri chiar cu mândrie, suntem dependenţi în cel mai deplin sens
al cuvântului de ele şi, în multe cazuri, le permitem să ne spună ceea ce ar trebui să credem şi să vedem.
Nu ochiul şi judecata, şi aşa supuse din plin unor presiuni alienante, devin instrumentele de cercetare ale
universului în care trăim, ci felul în care noi percepem lumea şi însăşi existenţa, prin intermediul
„traducerii” efectuate de un geam.
Nici măcar nu poate fi vorba, în mod imperativ, despre senzaţii plăcute sau opuse lor. Realitatea
pe care ne-o construim privind este, de cele mai multe ori, mai ales în absenţa experienţei, diferită de
testarea stimulilor, dincolo de geam. Putem privi la nesfârşit prin sticlă, la briza care face frunzele să se
mişte foarte uşor, sau la furtuna care face copacii să se aplece. Însă doar senzaţia vântului respectiv, pe
piele, prin haine sau prin felul în care uneori ne taie respiraţia, dacă furtuna este prea puternică, oferă
adevărata dimensiune a realităţii, poate ilustra cu fidelitate un tablou care să devină, în timp, o formă de
reprezentare pentru viitor. Vom şti că vântul la munte, chiar şi vara, poate fi rece, şi că briza la malul
mării poate fi plăcută până târziu în toamnă. Ne vom aminti unii stimuli, care ne-au marcat într-un fel
doar de noi ştiut, pentru o lungă perioadă de timp. Uneori, pentru totdeauna. Memoria, însă, indiferent de
natura evenimentului petrecut, este supusă, asemeni oricărui monument natural, factorilor specifici vieţii.
Alte evenimente, însăşi timpul, reuşesc să schimbe subtil, la început, felul în care ne amintim. Cum sună
aceeaşi poveste, spusă de părinţi sau de bunici, la distanţă de câţiva ani?
De cele mai multe ori, însă, dacă ceva ne place devine, în scurt timp, nevoie. Vrem să resimţim
briza mării sau emoţia unui concert, din nou şi din nou. Pentru alţii, amintirea emoţiei generate de
apăsarea unei taste de care depinde un câştig enorm sau pierderea întregului avut, este prea puternică
pentru a nu fi repetată, indiferent de natura ei distructivă. Moment în care, luciditatea celui care se află în
mijlocul acţiunii, şi nu în spatele geamului, are datoria de a trage un semnal de alarmă. Din păcate, nu este
un reflex. Există, aşadar, o categorie introvertită, aproape de tipologia pură, mulţumită de viaţa asumată
prin fereastră, intermediată de o bucată de sticlă prin care privirea doar mimează viaţa. Există şi categoria
celor care trăiesc în mijlocul tuturor stimulilor, vulcanici şi pentru care lumea, cu toate cele specifice ei,
provoacă dependenţă. În vreme ce primii, blocaţi comod în spatele geamului, au senzaţia că ştiu lumea
sau chiar o cunosc, cei din a doua categorie se pot lăuda, pe bună dreptate, că au fost iniţiaţi. Preţul însă
este în raport cu sinele şi cu, de obicei, prea puţina cunoaştere personală. Există momente în viaţă în care locul nostru este de o parte a geamului, şi momente în care trebuie să trecem de el. În noi, pentru
totdeauna, rămâne însă o bucată de sticlă prin care avem senzaţia că putem vedea limpede. Când vederea
îţi este obturată sau blocată dintotdeauna crezi că ceea ce vezi tu este ceea ce văd şi ceilalţi, deci totul. În
fapt, o lume fără margini, de culori şi experienţe, se află în faţa noastră, iar noi trăim cu credinţa că am
cunoscut-o în întregime.
Un update ştiinţific
„Telefonul smart este noua casă a oamenilor” , susţine un studiu antropologic ale cărui rezultate
au apărut şi în presa din România. University College London (UCL) a realizat, pe o distanţă
semnificativă de timp şi pe un eşantion important de oameni, o cercetare care arată clar un comportament
general, de „melci umani care-şi cară casa în buzunar”. Telefonul în sine nu reprezintă o provocare, decât
din momentul în care începe să înlocuiască relaţiile sociale şi, uneori, chiar intime. Când atenţia faţă de
universul imediat, apropiat, palpabil este deturnată de ecranele telefoanelor, se face inconştient o alegere,
cu un preţ care, încă, nu poate fi calculat.
4 Responses
Felicitări pentru articol! Mi-a plăcut foarte mult pentru că s-a punctat faptul că telefonul provoacă dependență. Chiar dacă multe persoane nu recunosc că sunt dependente de telefon, simptomele sunt clare: accesarea telefonului când sunt plictisiți, se trezesc în timpul nopții pentru a verifica telefonul și pierd mult timp folosind telefonul fără un scop anume și cel mai grav întreruperea întâlnirilor pentru a verifica telefonul, astfel socializand foarte puțin. Abuzand de tehnologie riscam sa devenim depresivi, așa că, ar fi recomandat să stăm cât mai departe de telefon și sa ne bucurăm de viața reală și nu de viața prin fereastră!
Buna ziua. Va multumim pentru feedback, este foarte important pentru noi sa stim daca subiectele pe care le avem sunt interesante si de ajutor. Clar traim intr-o vreme in care telefonul si social media au devenit o parte foarte mare a vietii noastre, iar uneori exista prin intermediul lor si fuga de realitate.
Un text cu potențial revelator, precum senzația unui vis proaspăt, descifrat. „Întâmplarea” face să fie gustat imediat consecutiv unui bun și darnic somn de prânz, generos în vise, în care contemplarea unei tornade în formare se făcea de după un geam, „dincoace” de care spectacolul potențial vătămător al naturii dădea de pământ cu gândirea rațională. Poate că noul apendice tehnologic măsurat în inch e o măsură a lașității omului post-modern în fața realității. Dar putem fi optimiști, „Dincoacele-de-geam” are la dispoziție măsuri eficiente de redresare: trăirea autentică (prescripții terapeutice: dragostea, sportul)
Interesant articol!.. Expune nuanțat și convingător ceea ce gândesc și eu. Aspecte esențiale, as zice, care decid mai ales la vârsta fragedă de care parte se vor situa copiii de azi, adulții de mâine și pentru care, personal, depun eforturi zilnice: timp de calitate împreună cu familia cu „sticlele” închise, multa natură, socializare, sport… Îmi recunosc totodată slăbiciunea în fata acestor „cântece de sirenă”, o vad și în cei adulți și sper la o educație a conștientizării de potențiale riscuri (gen dezradacinarea de sine). Poate nu întâmplător mișcări ca Mindfulness.. Meditații..fel și fel de „noi terapii” apar acum ca să contracareze daunele ce se vad deja… Doamne ajută tuturor! 🙏😊