ce sa faci cand esti tratat cu indiferenta

Ce să faci când te tratează cu indiferenţă?

de Călin H. Bârleanu, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

Să recunoşti sau să încerci măcar să înţelegi ce se află în spatele indiferenţei sau a atitudinii care primeşte această interpretare. Atât de cunoscutul dicton al psihologiei, nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, ci cum credem noi că sunt (!), se aplică foarte bine în acest caz, pentru că ceea ce este cunoscut sau prezentat ca indiferenţă poate fi apatie, melancolie sau depresie, pentru a numi doar câteva afecţiuni, mai mult sau mai puţin de tip benign. 

Indiferenţa poate fi resimţită, în orice moment al dezvoltării umane şi pe orice axă. Altfel spus, între parteneri, pe orizontală, dar şi între părinţi şi copii. În toate celelalte cadre şi relaţii, în grupurile sociale şi profesionale, există posibilitatea reală ca indiferenţa să caracterizeze, la un moment dat, tipologia dinamicii sociale.

Ca urmare, se cuvine să observăm că atunci când suntem faţă în faţă cu indiferenţa este ca şi cum am fi faţă în faţă cu la fel de cunoscuta şi frecventa, din păcate, stereotipizare. Efectele, pentru că ele sunt cele care ne interesează, sunt specifice şi uneori uşor de observat. 

Retragerea, uneori sub forma unei regresii, mai ales în cazul copiilor, devine un răspuns de tip reflex pentru cazurile în care atitudinea percepută din partea celuilalt este interpretată ca indiferenţă. Ca o formă de comunicare care se manifestă mai degrabă fie prin absenţa dialogului, fie printr-un schimb superficial de idei, indiferenţa generează suferinţă la orice vârstă. 

Lacunele care apar, în mod natural, prin comunicarea superficială, marcată de o distanţă mentală şi emoţională, devin vizibile într-un interval de timp relativ scurt. Ele se traduc prin reacţii şi credinţe despre stima de sine şi despre locul sinelui în ecosistemele din care individul face parte, cu sau fără voinţa sa. 

Acţiunile posibile în faţa indiferenţei

Acţiunile posibile în faţa indiferenţei (care în sine evocă o formă de alienare, ca reflex la o traumă sau răspuns la un eveniment care declanşează înstrăinarea) sunt diferite în funcţie de vârstă şi de educaţie. 

Pentru copii, de obicei, răspunsul este limitat în sensul în care au foarte puţine instrumente prin care să abordeze o eventuală indiferenţă din partea familiei sau a grupului social format, de pildă, din colegi. Copilul apelează, în mod reflex, la introversiune. Altfel spus, metaforic, acesta ridică ziduri în jurul lui, ca răspuns la felul în care atitudinea lui este întâmpinată, tot cu ziduri. 

Pentru adult, însă, instrumentele pot varia şi include uneori forme agresive de manifestare. Directe sau sub forma microagresiunilor, acestea reprezintă răspunsuri în faţa unor realităţi care se referă de multe ori la sentimentele de nesiguranţă, fie în relaţia de cuplu, fie în cea profesională. 

Dacă indiferenţa receptată este una veritabilă, sub forma unei distanţe, în primul rând emoţionale, se cuvine să ne referim pe scurt la ea şi la evenimentele care o declanşează. După cum am propus deja, traumele sau evenimentele cu o puternică încărcătură emoţională, care generează frustrare pe termen mediu şi lung, pot declanşa o formă de deconectare care poate fi interpretată ca indiferenţă. 

În realitate, de fapt, vorbim despre o suferinţă psihică şi despre incapacitatea comunicării acesteia. Cea mai simplă şi mai rapidă interpretare a indiferenţei generează conflict, tocmai pentru că reprezintă, de multe ori, o interpretare într-o paradigmă individualistă, deci, cu veritabile note egoiste. 

apatie

Indiferență sau...ceva mult mai complicat?

Pe de altă parte, ceea ce pare indiferenţă poate fi apatie. Dispariţia, uneori subită, a motivaţiei, lipsa de interes pentru acţiuni odinioară atractive, poate căpăta nuanţe deosebit de puternice, astfel încât nimic din cele specifice vieţii nu mai trezeşte interes individului. 

Apatia, prin urmare, poate descrie un veritabil tablou clinic, care ascunde uneori fie afecţiuni neurologice, fie din categoria celor psihice. Activităţile zilnice, inclusiv cele profesionale, sunt adesea afectate de apatie. Relaţiile intime, ca şi cele aşa numite „de birou” primesc această amprentă, nefăcând excepţie. 

În funcţie de natura evenimentului care declanşează apatia, sau de perioada de timp petrecută de individ în această suferinţă, intervenţia poate fi mai uşoară sau mai dificilă. Stilul haotic de viaţă, dieta la fel de puţin organizată, absenţa totală a activităţilor fizice pot declanşa, alături de mici evenimente care perturbă echilibrul psihic al individului, o veritabilă deconectare de la lume. 

Comunicarea devine, aşadar, nu doar superficială, ci inexistentă. Motiv pentru care, uneori apare conflictul, alteori o distanţare care doar cu greu mai poate fi reparată. 

Cum gestionăm indiferența sau cum îi putem ajuta pe alții?

Micile modificări, uneori, de la dietă la programul activităţilor fizice, pot aduce o schimbare importantă în atitudinea generală. Asumate sau propuse de un psihoterapeut reuşesc mai devreme sau mai târziu să pună sau să repună în mişcare roţi blocate pentru prea mult timp. 

Indiferenţa şi apatia mai pot fi controlate, gestionate eficient și prin intermediul unui ecosistem comportamental şi ideologic. Asta ar însemna, pe scurt, o atitudine deschisă în faţa grupului social, indiferent cât este el de apropiat sau de distanţat. 

Autodezvăluirea are un veritabil dar de a menţine o conexiune emoţională neîntreruptă; prin urmare, reuşeşte, dacă este asumată ca stil de viaţă echilibrat, şi nu folosită în mod gratuit, doar pentru o idee sterilă, să menţină mai mult decât sentimentul apropierii oamenilor. 

În sens real, a împărtăşi despre tine şi despre universul emoţiilor, aşteptărilor şi speranţelor, nu reprezintă un gest care vulnerabilizează, aşa cum, din nefericire, este adesea interpretat. Oferă, acolo unde face parte din stilul de viaţă, o garanţie care nu ar trebui trecută cu vederea. 

În concluzie, nu acceptând, dar nici agresiv prin atitudini care pot leza, se cuvine să ne asumăm ceea ce, în primă fază, poate părea indiferenţă. La final, ca formă de autoprotecţie, trebuie să acceptăm că o oarecare doză de indiferenţă ne poate menţine în siguranţă. Viaţa ca o existenţă prin implicare permanentă şi totală, în toate dimensiunile trăirilor noastre, nu considerăm că este decât un scenariu de basm. 

Contactați un specialist

Ne puteți contacta pentru a discuta despre problema dumneavoastră sau a cuiva drag.

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

One Response

  1. Intre mine si sotul meu tind sa cred ca nu mai este nimic,incerct sa am un dialogo cu el si el incepe a ma acuza si aici se incheie dialogu petru ca el pleaca in dormitor!!!Nu vrea sa facem nici o terapie de cuplu spunandumi ca el asta e daca vreau sa plec sant libera!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica