tipuri de psihoterapie

Drumuri posibile spre bine – Tipuri de psihoterapie

de Călin H. Bârleanu, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

Psihoterapia rămâne, încă, asociată unor fixaţii şi prejudecăţi păguboase şi care contribuie la starea de bine generală şi individuală a unei colectivităţi. În timp ce nevoia de schimbare este esenţială uneori, se cuvine să acceptăm că de cele mai multe ori ea nu este decât prin foarte mari eforturi tangibilă, deci posibilă. 

Să ne imaginăm că unei persoane îi este foame şi are la dispoziţie mai multe alegeri prin care să-şi potolească o asemenea nevoie pentru a reveni la ceea ce este cu adevărat important. Poate alege între o masă rapidă şi uşoară, între una de tip fast food (iar în acest articol nu vom valoriza negativ nici un aliment, pentru că metafora sugerează nevoia de alimentaţie), poate să petreacă mult timp pregătind felul preferat, să mănânce singur sau alături de alţii. 

Pe de altă parte, dacă acceptăm acest cadru simbolic, trebuie să mai recunoaştem că există categorii şi tipologii psihologice care, înţelegând bine importanţa unei nutriţii sănătoase şi regulate (care influenţează absolut toate celelalte procese sociale şi chiar emoţionale) şi-au construit un sistem în care nu doar orele, ci şi mesele, sunt pregătite sau măcar organizate.

Acesta este, de fapt, scenariul perfect, care departe de a fi doar imaginar, poate fi uneori identificat la oameni care înţeleg importanţa igienei psiho-emoţionale. Deciziile importante, nelinştile, mutaţiile subite în stilul de viaţă, modificări ale somnului de pildă, generează atenţie şi dorinţa de a verifica dacă aceste stări sunt sau nu corelate de evenimente sau trăiri mai puţin vizibile. 

Nu vom spune că psihanaliza, ca tip psihoterapeutic, este mic dejun sau cină, în schimb vom menţiona câteva tipuri de abordări, mai frecvente şi cu rezultate pe cât de bune, uneori pe atât de rapide. Suntem tentaţi să afirmăm că psihanaliza este cel mai special fel din meniu, dar iarăşi, am demonstra, dacă nu este deja clar, că plătim tribut mai mult în această direcţie. 

terapia cognitiv comportamentala in adictii

Tipuri de psihoterapie și distincțiile lor

1. Terapia cognitiv comportamentală

Începem, aşadar, cu una dintre cele mai eficiente abordări terapeutice: cognitiv comportamentală. Anxietatea, depresia, adicţiile pot fi abordate cu asucces de teapia cognitiv comportamentală care se concentrează pe relaţia dintre gânduri, emoţii şi comportamente. 

Insomnia, stresul sau furia pot fi, la fel, abordate cu succes de acest tip analitic şi terapeutic, centrat pe imprimarea unei schimbări într-un timp cât mai scurt şi eliminând astfel suferinţa pentru cel care are nevoie de ajutor, dar şi pentru cei care trăiesc cu persoana în cauză. 

2. Terapia sistemică

Terapia sistemică, cunoscută şi ca terapie sistemică de familie este o formă terapeutică care se centrează pe relaţiile şi procesele interpersonale şi pe dinamica de familie. Abordarea problemelor sau disfuncţiilor personale se face prin intermediul identificării sistemului din care individul provine. 

Înţelegerea lui aduce şi înţelegerea mecanimsului folosit şi care generează suferinţă şi/ sau dezechilibru. Terapia sistemică facilitează o comunicare eficientă şi poate îmbunătăţi felul în care se negociază şi rezolvă conflictele din cadrul grupului care este privit ca un veritabil sistem.

3. Terapia umanistă

Terapia umanistă sau centrată pe persoană este un model terapeutic care se axează pe alianţa şi relaţia terapeutică, azenţia fiind centrată pe dezvoltarea clientului. Empatia şi acceptarea, autenticitatea răspunsurilor şi a relaţiei construite, facilitează procesul de recuperare şi uneori compensare. 

4. Terapia de cuplu și familie

Cu toate că cele mai multe dintre tipurile de terapie abordează grupul restrâns, terapia de cuplu şi familie abordează dinamica dintre membrii familiei, inclusiv în plan extins, Se urmăreşte îmbunătăţirea comunicării, rezolvarea dilemelor şi conflictelor şi întărirea relaţiilor şi a vulnerabilităţilor. 

Foarte apropiată, ca ideologie, de terapia sistemică, cea de cuplu şi familie înţelege clientul ca pe un element dintr-un angrenaj mai mare, direct şi puternic influenţat de natura sistemului din care face parte. Se pune accent pe identificarea coerentă şi corectă a conflictelor şi pe lucrul cu tot ceea ce presupune sistem interconectat, de tipul relaţiei părinte – copil, fraţi, părinte – părinte. 

5. Terapia Gestalt

Pornind de la terapia umanistă a fost dezvoltată terapia Gestalt unde sensul acţiunilor se concentrează spre tot ceea ce înseamnă conştientizare: „aici şi acum”. Elementele şi evenimentele, emoţiile la fel, cu o puternică încărcătură emoţională, se află adesea în trecut, ceea ce provoacă o formă de blocaj astfel încât, chiar dacă acestea sunt de natură pozitivă sau negativă, împiedică persoana să trăiască în prezent. Se foloseşte de câteva pârghii pentru a încuraja clientul să accepte responsabilitatea evenimentelor din propria viaţă. 

6. Terapia individuală sau adleriană

În ultimul deceniu a căpătat avânt o veche abordare terapeutică, inspirată iniţial din psihanaliza freudiană: psihologia individuală sau adleriană

Câteva dintre aspectele centrale ale terapiei sunt identificarea complexelor de inferioritate şi de superioritate, analiza stilurilor de ataşament şi chiar a tiparului de parenting, subiect care astăzi este deosebit de puternic abordat de numeroşi specialişti şi pasionaţi de temă. 

7. Psihanaliza și psihologia analitică (sau jungiană)

Mai puţin abordate astăzi sunt psihanaliza (din a cărei cercetări şi ipoteze se trag cele mai multe curente terapeutice) şi psihologia analitică sau jungiană. După cum am precizat deja, vremurile prezente sunt mai puţin compatibile cu abordările analitice care cer timp şi care abordează psihicul mai ales din perspectiva inconştientului, ca strat esenţial al emoţiilor şi generator de sentimente şi atitudini disfuncţionale. 

Cu toate că psihologii şi psihoterapeuţii sunt formaţi pe direcţii precise de abordare, au capacitatea de adaptare şi mai ales de a recunoaşte care este cea mai bună direcţie spre a reatinge armonia sau starea de bine. 

Curajul şi determinarea de a imprima o schimbare, de a lăsa în urmă un tipar sau un model disfuncţional, aparţine clientului. Alteori este suficient un singur pas în direcţia bună pentru ca ceilalţi să vină de la sine şi starea de bine să se cristalizeze din ce în ce mai clar. 

Psihoterapia te poate ajuta să te dezvolți, să depășești anumite probleme sau perioade dificile.

Te așteptăm la o sesiune de terapie, fizic sau on-line.

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica