test depresie online

Test de depresie online – Întrebări care să te ajute să îți dai seama dacă ai depresie

de Dana Burciu, psihoterapeut, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

Depresia tinde să afecteze tot mai mulți oameni în întreaga lume. În ultimii ani, viața a fost plină de suișuri și coborâșuri, ca o intrare liberă pentru călătorii amețitoare în carusele emoționale, de la frică, disperare, nesiguranță, la adaptare, reziliență, redefinirea siguranței, și din nou. 

Uneori suntem bine, încrezători ori deschiși spre relațiile sociale, iar alteori putem fi copleșiți, retrași, deprimați. Poate că suntem mai atenți și mai sensibili la zilele în care ne simțim ”jos”, însă totodată este și benefic – ne ajută să ne întrebăm și analizăm starea astfel încât să înțelegem cum ne simțim. 

Dacă simți tristețe, este în regulă, tristețea este o emoție funcțională; acceptă emoția și apoi eventual caută puterea de a găsi moduri să te ajuți cu timpul să te simți mai bine. Dar depresia nu este ca tristețea, tabloul emoțional este diferit. 

Sunt diferențe între a simți tristețe și depresia clinică ca tulburare afectivă; este normal să te simți trist sau nemotivat din timp în timp – e o reacție normală la pierdere, greutățile vieții sau la stima de sine rănită, însă depresia este mult mai constantă, și are o bază biologică. 

Așadar analiza propriilor stări și conștientizarea de sine devin instrumente utile, ele te pot ajuta să îți dai seama dacă ai depresie și dacă e cazul să cauți sprijin specializat, psihiatric și psihologic. Cu atât mai mult cu cât felul în care oamenii trăiesc depresia variază, iar simptomele unei persoane pot fi diferite de cele ale alteia – cât de severe sunt, cât de frecvente sau cât de mult pot persista. 

Intervenția timpurie este importantă – să cunoaștem simptomele depresiei poate fi adaptativ în prezentul pe care îl trăim. Dacă rămâne netratată, se poate agrava și dura luni și chiar ani, iar agravarea poate aduce risc suicidar și afectarea vieții în toate aspectele ei.

Depresia: o scurtă definiție

Depresia, cunoscută medical ca tulburare depresivă majoră sau depresie clinică, este o tulburare a dispoziției manifestată printr-un grup de simptome care includ tristețe constantă și scăderea interesului și plăcerii. Totodată, poate include simptome fizice – dureri musculare, probleme digestive, tulburarea somnului, schimbări în pofta de mâncare, probleme cardiovasculare. 

Mai putem întâlni lentoare în vorbire și mișcări, ori tensiune psihică și dificultate de concentrare. Iar asta pentru că substanțele de la nivelul creierului importante pentru înțelegerea neurologică a depresiei, precum serotonina și norepinefrina, au rol direct în dispoziția afectivă.

semnele depresiei

Cum poți afla dacă ai depresie? Test de depresie online

Cu toate că doar un profesionist – medic psihiatru sau psiholog clinician, îți poate evalua starea pentru un diagnostic acurat, îți poți adresa câteva întrebări de bază pentru a face o primă autoevaluare, dacă te confrunți cu depresie sau cu altceva.

Redăm câteva întrebări care te pot ajuta; ele nu au valoare de test psihologic. Dacă răspunsul tău va fi ”da” la majoritatea întrebărilor, te îndrumăm să cauți un specialist pentru o evaluare aprofundată care apoi să te îndrume în variante de tratament al depresiei. Și nu uita de compasiune pentru tine când îți răspunzi, nu e ușor să confrunți felul în care depresia te afectează.

  • Te simți trist, deprimat, sau lipsit de speranță? – reprezintă un simptom al depresiei sentimentele de demoralizare și tristețe aproape în fiecare zi, în cea mai mare parte a zilei. Ai avut astfel de stări ultima vreme? Se întâmplă să simți lipsă de speranță, ca și cum nimic nu se va îmbunătăți vreodată? Plângi mai mult decât de obicei? Toți simțim tristețe, este parte normală a vieții. Însă tristețea profundă aproape tot timpul poate fi semn al depresiei.

  • Simți că interesul tău pentru muncă, relații sau hobby-uri a scăzut? – oamenii care suferă de depresie trăiesc o scădere a interesului și plăcerii pentru activități odată preferate. Ai devenit neinteresat de lucrurile care te entuziasmau și îți plăceau, ori simți să te retragi, ca și cum variantele de activități îți par neatractive sau inutile?

  • Tinzi să te percepi ca o persoană ratată, să te devalorizezi sau învinovățești? – sentimentele de vinovăție și inutilitate sunt des manifestate în depresie. Ce simți față de tine însăți/însuți și capacitatea ta de a te descurca bine în viață? Cum este încrederea în sine – ți se întâmplă des să te percepi ca un eșec sau să gândești că întâmplările zilnice prin care treci sunt vina ta chiar atunci când nu sunt?

  • Ai probleme în a adormi sau se întâmplă să dormi mai mult decât obișnuiai? – dificultățile de somn fac parte din manifestările depresiei, pot avea legătură cu prezența îngrijorării și gândurilor negative.  Ai observat schimbări în rutina ta de somn, în ușurința de a adormi sau în capacitatea de a avea un somn odihnitor? Sau dormi mai mult decât de obicei, ai putea dormi toată ziua dacă nu ai avea responsabilități pe care să fii nevoit să le îndeplinești?

  • Ești deseori obosit sau te simți lipsit de energie? – lipsa somnului în depresie poate cauza agravarea stării; te poți simți extrem de obosit sau epuizat. Ai observat recent să ai stări de oboseală mai mari decât de obicei, ori se întâmplă să te simți epuizat de-a lungul zilei, chiar și când ai dormit destul? Starea de oboseală sau energia scăzută interferează cu responsabilitățile tale zilnice, și ești mai puțin productiv sau implicat?

  • Ai poftă scăzută de mâncare sau tendința de a mânca în exces? – Ai observat modificări semnificative în apetitul alimentar în ultima vreme? Ți-ai pierdut pofta de mâncare sau mănânci mai puțin decât obișnuiai? Sau mănânci mai mult decât de obicei, chiar și la timp scurt după ce deja ai mâncat? Greutatea ta corporală s-a modificat din cauza schimbărilor în comportamentul alimentar?

  • Simți că îți este greu să te concentrezi? – concentrarea este afectată în depresie. Ai dificultăți în a te concentra, chiar și în timpul activităților plăcute, de relaxare? Ceilalți îți spun deseori că pari detașat sau distras, se întâmplă să ai probleme la muncă sau în activitățile zilnice din cauza dificultății de a te concentra?

  • Ai tendința să folosești alcool sau droguri ca încercare de a-ți gestiona stările? – persoanele care suferă de depresie tind să folosească alcoolul sau drogurile în încercarea de a-și gestiona stările de tristețe. Evită asta. Poți simți o ușurare imediată, însă nu va trata depresia și riști să dezvolți o problemă de abuz de substanțe.

  • Randamentul tău a scăzut încât ceilalți au observat, ai uneori stări de lentoare? – Ai impresia că faci lucrurile mai încet decât de obicei? Cei din jur au observat, ți-au spus că pari mai încet sau letargic?

  • Se întâmplă deseori să îți pierzi cumpătul, sau tinzi să te lupți în relații mai mult decât obișnuiai? Pentru unii oameni, tristețea sau deprimarea se duc în furie și ostilitate. Adolescenții pot avea risc de conflicte la școală, adulții pot intra în conflicte cu partenerul de viață sau cu cei apropiați.

  • Ai devenit mai iritabil? – Creșterea iritabilității poate fi semn al depresiei.

  • Ai gânduri de a-ți face rău sau că viața nu mai merită trăită? – Îți apare în gând că lumea ar fi mai bună fără tine sau chiar ai gânduri legate de moarte? Uneori te gândești să îți faci rău pentru că te simți atât de dezamăgit de viață sau ai senzația de gol interior? Doar te-au preocupat aceste gânduri sau chiar ți-ai făcut planuri de a-ți face rău? – Este important să știi că aceste gânduri sunt manifestări ale depresiei, și nu realități despre viața ta. Ține minte că depresia se tratează chiar dacă uneori poți avea tendința să te îndoiești de asta.

Tratamentul depresiei

Răspunsul la aceste întrebări te pot ajuta să îți dai seama dacă ce ți se întâmplă sunt simptome ale depresiei. Dacă răspunzi afirmativ, însă ești în dubii pentru că intensitatea stărilor nu este una intensă, adresează-te unui specialist pentru o evaluare completă. Nu aștepta să se agraveze. 

Depresia nu este o rușine sau un eșec a cât de bine te-ai descurcat în viață. Chimia creierului se poate dezechilibra și fără să identifici cu acuratețe ce a declanșat asta. Dacă stările nu sunt intense, înseamnă că poți interveni de timpuriu, asta contribuie la o evoluție favorabilă. Diagnosticul de depresie nu înseamnă că restul vieții tale va fi sortit dezamăgirii.

Tratamentul depresiei include de cele mai multe ori medicație antidepresivă și psihoterapie; poți încerca și abordări complementare dacă simți că îți sunt potrivite atât timp cât sunt cunoscute și aplicate de un profesionist.

Iată și câteva modalități prin care poți încerca să îți gestionezi stările:

  Caută suport social chiar dacă nu simți dorința de a socializa, sprijinul celor apropiați va ajuta.

  Menține o rutină zilnică setează-ți un program zilnic, mai ales dacă depresia îți afectează concentrarea sau memoria. Păstrează-ți timp pentru hobbyuri, exerciții fizice, contact social, program de somn.

  Dă atenție sănătății fizicePoate ajuta o bună igienă a somnului, alimentație sănătoasă, exerciții fizice regulate, meditații pentru reducerea stresului, hidratarea și reducerea consumului de alcool.

Dacă și tu te regăsești în cele de mai sus, sau dacă te confrunți cu anumite dificultăți, te așteptăm la o ședință de terapie, fizic sau online.

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica