reclama jocuri de noroc

Reclama la jocul de noroc şi banalizarea răului

de Călin H. Bârleanu, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

Introducere

Dependenţa de joc sau de pariuri este o realitate pe cât de dură şi de anchilozantă, la nivel social şi emoţional, pe atât de puţin discutată. Acceptarea socială, care are loc pe cale tacită (ce nu mă afectează în mod direct nu mă interesează) nu face decât să încurajeze un comportament care distruge, uneori iremediabil vieţi. 

Jocul sau pariul, cu trăsături compulsive, deci imposibil de stopat sau de controlat, are la bază, de cele mai multe ori, credinţa veritabilă, uneori mascată sub forma speranţei, că un câştig important este inevitabil, astfel încât vor fi acoperite o parte sau chiar toate pierderile. 

Ce se vede mai puţin însă este felul în care jocul are un efect cât se poate de clar asupra creierului şi asupra proceselor chimice care includ centrul care procesează recompensele. 

Ca o zonă care devine activă prin stimulare, centrul recompenselor se „aprinde” atunci când ne angajăm într-o acţiune plină de satisfacţii, cum ar fi mâncatul sau sexul. Drogurile, după cum s-a discutat şi demonstrat, activează acelaşi centru din creier, motiv pentru care stoparea comportamentului de consum poate fi deosebit de dificilă. 

Reclama jocurilor de noroc și a altor comportamente toxice: cum afectează și ce efecte are?

Acum că am încheiat introducerea necesară, putem trece la fapte. Sau, mai degrabă, la opinii şi puncte de vedere. Demonizarea nu funcţionează decât în condiţii speciale, astfel încât o afirmaţie de genul „îţi iroseşti şi pierzi viaţa în sala de jocuri sau la pariuri!” nu va convinge în realitate pe nimeni să nu mai joace

Se cuvine să nu uităm că dependenţa este o boală, iar felul în care alcoolul se suprapune peste socializare în partea noastră de lume, iar jocurile sunt acceptate prin consumul pasiv de conţinut comercial, reprezintă părţi esenţiale ale tabloului clinic colectiv. 

Ştim că vorbim despre dependenţa de joc sau de pariuri după câteva simptome, unele uşor de observat. Nervozitatea, asocierea cu alte adicţii (care favorizează o formă de „uitare” prin consum), nevoia de a paria din ce în ce mai mult, anxietatea şi depresia, deprinderile mincinoase sunt câteva dintre mărcile comportamentului care descrie jocul de noroc patologic. 

Şcoala, serviciul şi familia sunt puternic afectate de această conduită şi nu este nici o exagerare dacă spunem că, de fapt, acestea, devin parte a comportamentului de risc. Altfel spus, oamenii joacă ştiind că riscă totul, nu doar banii, şi găsesc acest raţionament acceptabil, indiferent de consecinţe. 

Ce spune legea?

În plin Campionat Mondial de Fotbal, unde se cuvine să menţionăm că a fost instaurată o lege cât se poate de strictă privind alcoolul, dar şi reclamele la jocurile de noroc, se cuvine să recunoaştem că sportul, în general, şi „jocul” rege, fotbalul, se asociază cu o naturaleţe ieşită din comun cu pariurile şi conceptul de noroc. 

Doar în ultimul an au început să apară iniţiative care interzic figurilor publice cunoscute, cum ar fi sportivii de performanţă, să accepte reclame la jocuri de noroc. 

Promovarea unui comportament toxic şi care duce, aproape de fiecare dată, la distrugerea ecosistemului în care trăieşte individul, prin intermediul figurilor cunoscute şi apreciate s-a dovedit a fi un mijloc cât se poate de eficient de manipulare a felului în care tinerii, în special, se apropie sau nu de ideea de joc de noroc. 

O cercetare care aparţine organizaţiei Gamble Aware arăta că în Marea Britanie şase din zece fani ai fotbalului consideră că sunt prea multe reclame la jocuri de noroc, iar protejarea celor mai tineri dintre fani este necesară. 

În Belgia, tot începând cu anul 2022 a apărut o lege, în sfârşit, raţională şi care pune în centrul atenţiei populaţia vulnerabilă în faţa unui rău care este promovat şi acceptat tacit de fiecare cetăţean în parte. Se interzice orice formă de promovare a jocului de noroc, sub orice formă ar fi acesta. 

Prin urmare, fără reclame la TV sau radio, fără clipuri care apar pe micile ecrane sau care pot fi asociate platformelor de socializare, fără mesaje pe telefon sau pe mail. Cei care vor căuta în mod deliberat informaţii despre subiect, vor găsi fără îndoială, dar ce rămâne important este că populaţia vulnerabilă este protejată la modul real. 

O iniţiativă, sau mimarea ei mai degrabă, a avut loc în ultima lună şi în România. Jucătorii pot fi trecuţi pe o listă care să ducă la interzicerea accesului acestora în sălile de jocuri. Evident, accesul pe această listă se face doar după ce efectele dezastruoase ale jocului s-au instalat, şi ne referim aici la problemele financiare şi cele emoţionale, ca să nu readucem în discuţie şi factorul chimic, atât de important în menţinerea adicţiei. 

Cine câștigă și cine pierde?

Reclamele la jocuri de noroc, la săli în care se practică activităţi conexe, au acoperit câmpul ideologic al celor mai multe dintre activităţile sportive. Stadioanele, marile competiţii, de fotbal sau de ciclism, paginile virtuale sunt veritabile spaţii de manipulare a comportamentului colectiv. Se inoculează cu un cinism din care, de obicei, statul câştigă o parte importantă, ideea că orice formă de joc este firească şi dezirabilă. 

Puţin discutat a fost şi un subiect care, din raţiuni evidente, rămâne tabu în cea mai mare parte a presei: sălile şi aparatele de joc pot fi dotate cu softuri de recunoaştere facială! 

Statele pentru care cetăţeanul şi starea sa mai înseamnă ceva, nefiind doar reprezentări ale unor baterii care trebuie stoarse de ultima picătură de energie şi viaţă, au început, tot recent, să interzică aceste softuri care urmăresc tocmai atragerea noilor jucători şi menţinerea celor vechi într-un comportament adictiv din care câştigă unele entităţi, dar niciodată individul. 

Reclama la jocul de noroc, de orice fel ar fi aceasta, se foloseşte, încă, în România, de fotbalişti sau de alte figuri publice cunoscute. Alteori, muzica, tonul celui care vorbeşte, culorile folosite, şi desigur, scenariul, evocă exclusiv ideea de belşug, fericire, comportament care aduce sens, uneori în familie! 

Cinismul în acest caz, devine batjocură veritabilă, iar inteligenţa consumatorilor este suprimată, cum se întâmplă adesea în cazul spoturilor comerciale care urmăresc foarte clar vulnerabilităţile şi le speculează pentru a declanşa un comportament dorit. 

Mecanismul din spatele unei reclame la jocuri de noroc

Imaginea actorului Jamie Fox, într-un clip de promovare a pariurilor unei celebre organizaţii din SUA, este studiată în cele mai mici detalii înainte de a fi propusă viitorilor jucători, în roluri de victime. Clipul se deschide cu îndrăgitul actor care apare din întuneric, vorbind despre cum jocul sportiv are trei paşi esenţiali. 

„Vrei să faci orice joc interesant: pasul întâi, deschide aplicaţia de joc de noroc pe mobil, pasul doi, pune banii în joc, iar pasul trei – intri în joc”. Se cuvine să precizăm că limba engleză foloseşte expresia “put some skin in the game” pentru a vehicula ideea de pariu sportiv. Că îţi pui chiar pielea de pe tine, la propriu, nu doar la figurat, e ceva ce urmează să afle absolut fiecare jucător care dezvoltă adicţie şi o formă de joc compulsiv. 

Cadrul devine din ce în ce mai larg şi putem vedea că Jamie Fox merge pe apa unei impresionante fântâni arteziene! Nu e necesar nici un efort hermeneutic sau de interpretare ca să intuim că echipa de producţie a clipului speculează imaginea şi arhetipul eroului, evocând mersul pe apă al celui capabil să schimbe vieţi şi să salveze suflete. 

Se mai induce aici ideea că orice joc este interesant doar dacă pariezi cu propria-ţi piele, probabil trăindu-l la intensitate maximă, nu din pasiune, ci din anxietatea posibilităţii pierderii sau a câştigului. La final, Jamie Fox, în continuare deplasându-se pe suprafaţa apei, spune că „acum eşti în ring cu regele sporturilor…ştii ce ai de făcut!”, în timp ce apasă butonul verde „PLASEAZĂ PARIU” iar în spatele lui apare un enorm leu. 

Ideea de putere, ideea că sportul nu poate fi consumat cu pasiune fără pariu, salvatorul şi sugestiile de mărire care ţintesc direct stima de sine şi nevoia individului de validare, nu fac altceva decât să ghideze un comportament. Tinerii, în special, reprezintă fără nici o îndoială, grupul ţintă şi care este vulnerabil în faţa acestor sugestii, incapabili încă să se apere de trucurile folosite de marile companii care construiesc imagini şi imperii financiare. 

"Interesul" acordat fenomenului

Scriitorul şi editorialistul Jack O’Donnell (cunoscut mai bine pentru rolul său activ în construirea campaniei politice a lui Donald Trump, probabil cel mai riscant pariu al americanilor şi, invariabil, al planetei) a publicat anul acesta în reputata revistă Politico un material care discută întocmai pericolul reclamelor la jocurile de noroc. 

Acesta susţine, cu multă dreptate, că cele mai multe dintre reclame încearcă să facă din jocul de noroc un comportament la fel de firesc ca mersul la cumpărături sau după o simplă pâine. Diferenţa, însă, este uriaşă. Pâinea costă o anumită sumă de bani, pe care îi pregăteşti, în timp ce jocul de noroc nu este legat de nici o sumă fixă, ruinând familii şi chiar afaceri. 

Din acelaşi motiv, afirmă O’Donnell, fumatul nu mai este asociat, în mod legal, cu activităţile considerate “cool” sau amuzante pentru întreaga familie şi/ sau copii: fumatul este legal, dar cu siguranţă nu este sigur! La fel stau lucrurile şi cu jocurile de noroc şi pariurile. 

Chimia la care am făcut referire la începutul articolului este importantă, evident, şi pentru editorialistul amintit. Acesta vorbeşte despre relaţia strânsă dintre neuroştiinţa jocului şi a pariului şi comportamentul adictiv. Eliberarea dopaminei, specifică în stările de bine şi în cele care ne stimulează, ca sexul sau drogurile, alcoolul sau mâncarea, are loc ori de câte ori ne angajăm într-un comportament de tipul jocului de noroc. 

Cu cât pariezi mai mult, cu atât creierul eliberează dopamină şi ţine practic individul captiv într-un comportament care, invariabil, va duce la cele mai dramatice forme ale suferinţei, uneori culminând cu suicidul. 

Articolele ştiinţifice dedicate jocului compulsiv sunt limitate, din păcate, fenomenul neinteresând sau nefiind compatibil cu interesele vreunei entităţi suficient de puternice pentru a susţine un studiu sau o cercetare la nivel naţional. Cu toate acestea, cele câteva articole apărute în presa internaţională de specialitate arată că reclamele la jocuri de noroc reprezintă o problemă de sănătate publică! 

Câţiva psihologi şi sociologi au reuşit să depăşească piedicile de ordin financiar sau presiunile exercitate de alte entităţi interesate de promovarea acestui comportament de consum care generează suferinţă şi au concluzionat că absenţa studiilor şi a resurselor blochează orice formă de concluzie validă ştiinţific, însă recunosc dincolo de orice îndoială că pericolul pentru populaţia tânără există şi vine cu o serie de consecinţe vizibile în plan economic şi mental. 

Acelaşi cercetător, Mark Griffiths, alături de colaboratori, a încercat să abordeze fenomenul analizând mediul în care se organizează de obicei jocul de noroc şi pariurile sportive. Fără să facă această conexiune, considerăm că, de fapt, oferă indirect o analiză şi asupra felului în care spotul comercial este gândit, în cele mai mici detalii, de la tonalitatea vocii care narează, la umor sau familiaritatea pe care o joacă personajele implicate în clip. 

Culorile, cuvintele, atitudinile devin relevante dacă păstrăm în vedere că se urmăreşte inocularea unui comportament specific, asociat unei credinţe: jocul de noroc şi/ sau pariul reprezintă o atitudine normală la fel ca orice altă acţiune specifică vieţii. 

Asocierea clipului comercial privind jocul de noroc cu viaţa de familie, în scenarii care descriu cum fiul şi tatăl, de pildă, joacă împreună apoi se îndreaptă spre final într-o maşină decapotabilă, roşie, evident, spre apus cu destinaţia de lux aleasă deja, nu face decât să sublinieze cinismul absolut al celor care acceptă să denatureze adevărata faţă a jocurilor de noroc. 

Pentru că, şi ne simţim obligaţi să o spunem direct, jocul nu apropie oamenii din familie, nu îi ţine la un loc şi cu atât mai puţin nu le garantează maşini sau vacanţe plăcute împreună. Opusul este cel care descrie realitatea celor care suferă de această adicţie: familiile se destramă, maşinile sunt pierdute, la fel ca moştenirile sau chiar locuinţele. 

Griffiths arată că unele studii au demonstrat felul în care sunetul puternic, de pildă, este corelat cu un consum ridicat în comportamentul cumpărătorilor. Cu cât este mai tare muzica dată în magazin, cu atât se cumpără mai mult! 

Efectul se păstrează atât în reclamele la jocuri şi pariuri, sugerându-se şi stimulându-se prin metafore, arhetipuri şi simboluri complexe, dar poate fi oricând observat în orice sală unde, ca într-o gaură neagră, banii, timpul şi viaţa sunt absorbite şi pierdute în neant. 

Zgomotul constant, specific sălilor, asociat cu zgomotul editat şi emis ca să evoce bani care umplu un spaţiu prin sunetul scos, metalic, influenţează, în mod direct, credinţa inconştientă că un câştig este oricând posibil. Zgomot haotic, sunete ascuţite şi care altminteri sunt menite sau folosite pentru a alarma şi atrage atenţia, culorile luminoase, de tip neon, foarte puternice şi asociate prin contrast, îndepărtează din ce în ce mai mult orice individ de posibila realizare că face o greşeală sau că este manipulat şi epuizat, ca o baterie, de orice resurse. 

Cu cât clientul se gândeşte mai puţin la viaţa lui, la familie, la serviciu sau la lucrurile care îi oferă sens în viaţă, cu atât aparatul şi proprietarul lui, alături de stat, câştigă mai mult. 

Concluzie

Privim pasiv sau ascultăm pasiv spoturile, la radio sau la TV, fără să ne gândim că pentru unii, stimulii respectivi reprezintă primii paşi spre ratarea întregului potenţial cognitiv şi emoţional. Felul în care sălile de joc şi pariuri parazitează străzile oraşelor din România, nu doar spaţiul audio-vizual, este un indicator că extrem de multă suferinţă este trecută cu vederea. 

Propun o metaforă, la final. Care cred că descrie perfect orice sală şi orice joc de noroc sau de pariuri, fizică sau descrisă într-un spot. Asemeni unei găuri negre, până şi o reclamă, poate trage atât de multă gravitaţie încât lumina este şi ea absorbită în neant. Gravitaţia este atât de puternică încât reuşeşte să absoarbă enorm de mult într-un timp scurt şi într-un spaţiu şi mai limitat. Acesta este felul în care unele stele mor. 

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica