Psihoterapia Depresiei și Anxietății

Ce este depresia?

De cele mai multe ori nu ne dăm seama că ne confruntăm cu o depresie pentru că nu știm cum se manifestă și simptomele se pot confunda și cu alte stări pe care le experimentăm. Manifestările depresiei diferă de la o persoană la alta. 

Depresia este considerată o tulburare a dispoziției caracterizată în primul rând prin tristețe persistentă,  scăderea interesului și plăcerii față de activități altădată plăcute. În timp pot fi afectate gândurile, comportamentul, emoțiile și starea de bine. Însă noi suntem aici ca să îți oferim sprijinul de care ai nevoie pentru a depăși momentele grele și a-ți recăpăta pofta de viață.

Care sunt simptomele depresiei?

O persoană care se confruntă cu stări depresive tinde să fie retrasă din viața socială, să se izoleze, este dezinteresată de ceea ce se petrece în jurul său și vede doar părțile negative. Este adevărat că stresul poate conduce la depresie, însă nu este singura cauză. Depresia poate fi declanșată de orice eveniment negativ care ne afectează viața: o pierdere a unei persoane dragi, o concediere, un divorț, cauzele sunt numeroase.

Dar cum ne dăm seama că ne confruntăm cu o depresie? Nu pare ceva foarte grav și tindem să spunem că ne putem descurca singuri în lupta cu depresia. Dar atunci când depresia devine dificil de gestionat, poate fi înspăimântătoare și este esențial să știi care sunt simptomele și cum să reacționezi:

  • sentiment de tristețe persistent

  • lipsa de interes și imposibilitatea de a te bucura de lucruri care îți plac în mod normal

  • reticență în a te angaja în activități obișnuite sau lipsa chefului de a ieși din casă

  • senzație de oboseală

  • stări de iritabilitate

  • dormit prea mult sau prea puțin

  • pierderea poftei de mâncare sau consumul de mâncare mai mult decât de obicei

  • pierderea sau creșterea în greutate într-un timp relativ scurt

  • pierderea încrederii în sine și sentimentul că viața este inutilă

  • autocritica frecventă și sentimente de culpabilitate legate de ceva

  • gânduri suicidare

Persoanele în vârstă cu depresie experimentează de obicei mai multe simptome fizice – cum ar fi oboseala, pierderea în greutate și insomnii. Acestea pot părea a fi probleme banale, însă sunt cruciale pentru sănătatea fizică și psihică.

Dacă ai experimentat unele dintre aceste simptome frecvent, aproape zilnic, timp de 2-4 săptămâni, îți recomandăm să iei legătura cu medicul de familie care îți poate analiza stările și recomanda ajutorul  unui psiholog sau psihiatru. A vorbi despre sănătatea mintală poate fi descurajant, însă medicul de familie este obișnuit să poarte aceste conversații și nu va judeca.

psihoterapia depresiei si a anxietatii

Ce este anxietatea?

Anxietatea este un sentiment de îngrijorare sau teamă pe care toată lumea îl experimentează din când în când. Este răspunsul natural al corpului la stres, fiind un sentiment de frică sau de teamă cu privire la evenimente viitoare din viața noastră. 

Putem spune că toți facem față stresului zilnic, dar atunci când sentimentul de frică devine prea copleșitor și este prezent tot timpul, fiind intens și, uneori, debilitant, atunci ne confruntăm cu anxietatea. 

Desigur, există și posibilitatea apariției stresului la ideea unei deplasări într-un loc nou, începerea unui nou loc de muncă sau participarea la un examen. Acest tip de anxietate poate fi neplăcut, dar în același poate motiva. Ne poate determina să lucrăm mai mult pentru a avea rezultate cât mai bune. O anxietate de acest tip este un sentiment obișnuit, care nu trebuie să ne îngrijoreze, odată ce nu ne afectează viața de zi cu zi.

Simptomele anxietății:

Diferențierea stresului de anxietate poate părea dificilă, dar nu este atâta timp cât suntem atenți la simptome și cerem ajutor din timp. Astfel, simptomele anxietății includ:

  • senzație de neliniște

  • teamă sau îngrijorare față de viitorul apropiat sau îndepărtat în majoritatea timpului

  • iritabilitate, tensiune, nervozitate

  • palpitații

  • dificultăți în respirație sau respirație rapidă

  • tensiune musculară

  • dificultate de adormire sau somn întrerupt

  • greață, transpirație, tremor.

Aceste simptome dacă apar prea des, pot afecta viața de zi cu zi. Dacă sentimentul de  îngrijorare este prezent tot timpul sau de cele mai multe ori apar și simptome fizice, precum palpitații, tremurături sau transpirații, înseamnă că a venit momentul să programezi o întâlnire cu medicul de familie sau un psihoterapeut. Nu este neobișnuit să te simți deprimat și anxios în același timp.

Nu trebuie să trecem cu vederea simptomele în speranța că se va rezolva de la sine, acestea se pot înrăutăți. Atât depresia, cât și anxietate sunt probleme serioase, dar care cu ajutor specializat pot fi tratate cu succes.

anxietatea

Ce cauzează depresia sau anxietatea?

Depresia și anxietatea pot apărea fără un motiv anume. Dar, în multe cazuri, pot fi declanșate de anumite evenimente din viață, cum ar fi problemele financiare, pierderea partenerului sau a cuiva din familie, problemele de relație sau de familie, pensionare sau șomaj, handicap sau sănătate precară, iar lista poate continua. Cauzele diferă de la o persoană la alta. 

Cum sunt diagnosticate depresia sau anxietatea?

Există teste specifice, dar medicul poate recomanda și unele teste de sânge pentru alte afecțiuni de sănătate care au simptome similare cu depresia sau anxietatea.

Medicul de familie sau psihoterapeutul va trebui să aibă o imagine de ansamblu a modului în care te simți mental și fizic. Îți poate adresa multe întrebări despre simptome. și despre modificările pe care le-ai observat. Întocmește o listă cu toate simptomele, indiferent dacă sunt mai grave în anumite momente ale zilei sau cu anumite ocazii, atâta timp cât au fost prezente și efectul lor și-a pus amprenta asupra vieții de zi cu zi și a relației cu ceilalți.

Explică medicului orice circumstanțe care ar putea contribui la aceste simptome și modul în care te simți. Trebuie să fii cât se poate de sincer și de deschis, toată discuția este confidențială și are scopul de a pune un diagnostic corect.

Cum se tratează depresia sau anxietatea?

Sănătatea mintală este la fel de importantă ca sănătatea fizică și poate fi tratată cu succes. Există mai multe tratamente disponibile – de multe ori este necesară o combinație de tratamente.

Dacă simptomele sunt ușoare, medicul de familie poate recomanda ceva pentru tratarea lor și efectul să fie rapid. Există și posibilitatea să îți ofere câteva sfaturi despre cum să faci față simptomelor, apoi să observi cu atenție dacă acestea se ameliorează în câteva săptămâni. În cazul în care vei avea nevoie de mai mult sprijin îți poate recomanda să ceri și ajutorul unui psihoterapeut. 

 

Tratamentul prin cuvânt:

Terapia este demersul prin care vorbești despre toate stările trăite și poate ajuta cu adevărat. Acest tratament presupune discuția cu un specialist instruit care te poate ajuta cu gestionarea gândurilor și sentimentelor și efectul pe care îl au asupra dispoziției și comportamentului tău. Exemplele includ terapia cognitiv-comportamentală (TCC) și psihoterapia. Acestea pot fi sesiuni individuale sau într-un mediu de grup.

 

Relaxarea:

Un terapeut instruit te poate învăța tehnici de relaxare musculară care te pot ajuta să  faci față situațiilor în care anxietatea apare.

 

Medicamente (antidepresive):

Medicul de familie îți poate recomanda consultarea unui medic psihiatru, iar acesta îți va prescrie medicația pentru depresie. Există diferite tipuri de antidepresive disponibile, iar psihiatrul îl va recomanda pe cel mai potrivit. 

Antidepresivele sunt adesea combinate cu terapia și rezultatul este foarte bun. Poate dura până la două săptămâni pentru ca medicamentele să înceapă să aibă efect. Există posibilitatea să fie nevoie continuarea tratamentului cu antidepresive timp de câteva luni, în funcție de cât de grave sunt simptomele.

Cum pot să-mi susțin sănătatea mentală?

Depresia sau anxietatea nu reprezintă semne de slăbiciune și nu trebuie să ne simțim jenați de faptul că ne confruntăm cu ele. Nu trebuie să ne izolăm, ci din contră, trebuie să rămânem activi în cercul de prieteni și familie, să  facem lucruri care ne stimulează bunăstarea mintală.

Ce fac dacă o rudă sau un prieten are depresie sau anxietate?

Dacă un prieten sau o rudă se confruntă cu simptome de depresie sau anxietate, încearcă să discuți despre asta cu acesta, chiar dacă nu îți este ușor sau celălalt nu este deschis către o astfel de discuție.

Explică-i ce te îngrijorează, dar evită diagnosticarea problemei lor sau forțarea soluțiilor. Este posibil să nu fie dispuși să vorbească despre asta, dar oferă-le sprijinul tău, disponibilitatea de a discuta atunci când se simt pregătiți.

Riscul de depresie crește atunci când oamenii se simt singuri și fără sprijin, ține legătura cu persoanele dragi ție și ai grijă să simtă că pot găsi în tine un sprijin. Dacă situația se agravează, încurajează-i să facă o programare la medicul de familie sau la un psihoterapeut. 

Te vei confrunta cu reticență și probabil multe răspunsuri negative din partea lor, dar nu te lăsa descurajat. Tu ești un sprijin foarte important pentru ei, la fel ca și noi.

Contactați un terapeut

În cazul depresiei ușoare sau moderate, modificările stilului de viața pot fi suficiente pentru a face față simptomelor alături de consilierea terapeutică (psihoterapia). În clinica Aliat Suceava te vei bucura de sprijinul specialiștilor cu peste 15 ani de experiență și vei găsi un aliat de încredere în depășirea anxietății sau depresiei.