de Călin Horia Bârleanu, psiholog Clinica Aliat Suceava
La întrebarea „când se apelează la un psiholog pentru relațiile de cuplu?”, de obicei, prea târziu sau aproape de limită. Şi ne vom referi la asta mai târziu. În privinţa lui „de ce?”, limita este stabilită de diversitatea psihologică umană, care nu este nici spectaculos de bogată, dar nici de ignorat sau de stereotipizat.
Altfel spus, de la evenimentele posibil traumatizante ale copilăriei, la simple acte de viaţă, specifice vieţii de familie dar care se transmit de la o generaţie, la alta, ca gesturi, credinţe sau ideologii care au o componentă cu adevărat contagioasă. Atât de discutatele „amintiri ecran”, propuse de psihanaliză, adânc îngropate în inconştientul personal, joacă adesea roluri principale în dinamica de cuplu şi de grup, la modul general.
Adultul implicat într-o relaţie, este „construit” din toate experienţele copilăriei, fie că-i place, fie că nu. Amprenta psihologică a familiei este nu doar relevantă, pentru tipologia psihologică a rolului asumat în cuplu, ci şi de interes atunci când atitudini sau reacţii atrag atenţia psihologului prin incompatibilitatea lor aparentă sau reală cu aşteptările partenerului.
De ce se ajunge la un psiholog pentru relații de cuplu?
Momentele de criză între oameni cer uneori intervenţia psihologului specializat pe abordarea cuplului şi/ sau a familiei. Astfel, intimitatea şi dificultăţile în comunicare reprezintă, poate, cele mai frecvente teme care cer suportul unui psiholog.
Sentimentul că există un blocaj, dincolo de care nu poate fi văzută nici o soluţie, fie că vorbim în plan emoţional, fie că ne referim la fapte, de tipul imposibilităţii sau senzaţiei că nu mai poate fi comunicată iubirea sau atracţia pentru partener, aduce adesea cuplurile în faţa psihologului.
Atât de cunoscuta metaforă a bulgărelui de zăpadă, care se tot măreşte pe măsură ce se rostogoleşte se potriveşte, poate, cel mai bine felului în care de obicei micile teme îşi schimbă dimensiunea pe măsură ce trece timpul. În cuplu, o problemă nerezolvată într-un interval de timp, se poate metamorfoza impresionant.
Să ne imaginăm felul în care o zgârietură lasă urme pe un fruct în creştere. Mică la început şi de neobservat creşte odată cu fructul şi acoperă o parte din ce în ce mai mare din el, ca o cicatrice care spune o poveste prin simpla ei prezenţă.
Există, fără îndoială, un element comun în felul în care singuri, sau în cuplu, oamenii caută ajutorul unui psiholog sau al unui terapeut specializat. Acela este timpul. Şi, invariabil, oamenii evocă regretul întârzierii: „Acum doi sau trei ani ne-am gândit prima dată să venim”, „am crezut că o poate face singur”, „nu am crezut că vom ajunge aici”.
Variaţii într-o paletă psihologică nelimitată, aşadar. Relaţia de cuplu are nevoie de „antrenament” sau de „combustibil” pentru a se păstra tonică sau pentru a putea arde, dacă nu la fel de puternic şi luminos ca la început (ceea ce nu reprezintă un mit din perspectivă psihologică), măcar suficient de mult pentru a menţine doi oameni la un loc.
Combustibilul poate fi reprezentat de orice, atâta timp cât implică partenerii, într-un registru satisfăcător, pozitiv, pentru ambii. Pregătirea meselor, curăţenia, cursuri împreună, activităţi sportive, călătorii, sex, sau dialog, ca proces de comunicare (fie şi sub formă polemică).
Problemele de comunicare, la fel ca tema sexualităţii sau a infidelităţii (inclusiv sub formă emoţională, când partenerul a investit sentimente şi aşteptări în altă direcţie decât în cuplu), decizia de a deveni părinţi, problemele financiare sau cele conexe serviciului, incompatibilităţi ideologice sau emoţionale descoperite la un moment dat sau care nu mai pot fi tolerate, pe fondul aceluiaşi timp care s-a scurs fără să existe negociere sau dialog pe temele sensibile, duc oamenii în faţa alegerii de a căuta sau nu ajutor.
Ceea ce se întâmplă în consilierea de cuplu nu are nimic misterios sau înfricoşător… În regulă, poate numai puţin înfricoşător, dacă mergi doar pentru că ţi s-a spus că e necesar şi nu pentru că vezi necesitatea terapiei.
Altfel, în terapie este locul cel mai sigur pentru a discuta cele mai dificile teme, uneori chiar tabu pentru cei care formează un cuplu. Exerciţiile, care uneori sugerează veritabile teme pentru acasă, sunt menite să dezvolte noi instrumente pentru a depăşi blocajele în comunicare sau în manifestarea emoţiilor.
Consiliere de cuplu sau divorţ?
Uneori răspunsul este dat de felul în care partenerii îşi mai doresc sau nu să rămână alături, unul de celălalt. Şi chiar dacă decizia de separare este deja luată, întâlnirea unui terapeut de cuplu reprezintă cea mai bună cale de a stabili dacă aceasta este corectă sau reală pentru cei implicaţi.
Adesea, acceptarea reprezintă un proces mai greu şi mai dureros decât poate părea la prima vedere. Pentru ca despărţirea să nu se transforme într-un eveniment traumatizant, generator de travaliu de doliu, specific suferinţelor declanşate de schimbarea statutului social, nevoii de a te redefini ca persoană singură, necăsătorită, întîlnirea unui terapeut specializat pe abordarea cuplului se dovedeşte deosebit de importantă.
Putem considera că dacă întâlnirea terapeutului de cuplu este una plină de senzaţii specifice confortului, atunci există posibilitatea ca ceva să nu fie în regulă. Fie privind alegerea terapeutului, fie felul în care suntem conectaţi la ceea ce urmărim prin căutarea ajutorului specializat.
Întârzierea cu care cuplurile apelează la terapie poate fi înţeleasă atât în registrul pozitiv, ca încredere că dificultăţile pot fi depăşite împreună, prin resursele interioare, dar şi într-un cadru negativ, ca o formă de acceptare a noilor informaţii sau realităţi, vecină cu indiferenţa şi/ sau resemnarea.
„Asta este!”, reprezintă, din perspectivă emoţională, o formă de plafonare deosebit de periculoasă şi pe care nici un adult nu ar vrea să o comunice sau transmită copiilor. Ca şi cea intelectuală, plafonarea emoţională opreşte individul din procesul natural – necesar de creştere. Nu ne referim aici la performanţă, ci la capacitatea de a interioriza informaţii noi, după ce în prealabil acestea au fost receptate şi analizate.
În plan profesional, plafonarea caracterizează, fără să ne dăm seama, o mare parte a celor care sunt activi, după cum cea emoţională blochează orice posibilitate a individului de a mai rezona intim cu partenerul.
Sentimentele de plictiseală sau de amorţeală se opun certurilor permanente pe aceleaşi teme. Toate reprezintă simptome care trebuie să atragă atenţia celor implicaţi în ele. Acestea generează, în mod normal, acolo unde distanţarea nu a devenit, în natură, cronică, o stare de alertă care se finalizează prin consultarea unui consilier de cuplu şi familie.
Cu toate că reflexul este să aşteptăm o schimbare rapidă, într-un orizont de aşteptare cât mai mic, realitatea este puţin diferită. Schimbarea nu este niciodată uşoară şi nici simplă. Dacă vorbim despre dinamica de cuplu, atunci se cuvine să acceptăm, de la bun început, că ambii parteneri trebuie să înveţe sau să înveţe din nou să asculte, să vadă, să aprecieze sau să ceară.
Psihologul este, în alte situaţii, mai rare, și un mediator care îi ajută pe parteneri să se despartă într-o manieră care nu lasă aceleaşi traume şi resentimente care nu se estompează uneori niciodată. Ce rol va avea terapeutul, ţine, însă, de cât de mult şi ce îşi doresc cei care apelează la el.
Vă confruntați cu probleme în cuplu sau în familie?
La Clinica Aliat Suceava îți oferim ajutor și consiliere în astfel de situații, în locația noastră fizică, sau online.
Contactați un specialist
Despre autori
