Metode de combatere a stresului

În privinţa soluţiilor, acestea sunt poate la fel de numeroase ca însăşi paleta largă şi variată a simptomelor posibile, de la simple şi practice, la complexe şi care implică abordarea, uneori, a unui stil de viaţă special pentru a face faţă stresului. 

Exerciţiile de respiraţie sunt extrem de frecvent folosite în abordarea evenimentelor care declanşează răspunsuri specifice stresului, mai ales în registrul acut. 

Probabil, pe locul al doilea, sunt exerciţiile cunoscute ca „mindfulness” (de care se leagă şi unele pericole, deloc de ignorat şi care au făcut obiectul unor studii şi articole deosebit de utile), reprezentând de fapt momente de meditaţie în care atenţia se concentrează pe diferite aspecte ce ţin de gânduri, senzaţii sau emoţii. 

Să lăsăm pentru un moment manualul sau experienţa clinică şi să culegem şi un exemplu din arhiva personală. După un examen nu foarte dur, dar pentru care nu m-am pregătit suficient la momentul respectiv, mi s-a declanşat o gastrită care încet şi sigur, abia după ce am promovat restanţa (pentru că iniţial, nu are rost să mă ascund că l-am picat) a devenit în decursul unei sigure zile de nesuportat. Doctorul „de la gastro” mi-a spus scurt că la vârsta mea, de obicei, stresul poate declanşa un asemenea răspuns şi mi-a oferit exemplul lui: „pe vremea studenţiei mele, cu cât era mai greu examenul sau cu cât era mai mare miza lui, cu atât dedicam mai mult timp relaxării după ce îl dădeam, indiferent de rezultat! Uneori mă aşezam întins pe spate pe o bancă în parc sau în pat şi stăteam zeci de minute cu gândul că tocmai am terminat o sarcină, indiferent de rezultat”. Prin urmare, o igienă a momentelor importante, sub forma unui veritabil ritual de trecere care marchează sfârşitul unei etape şi pregătirea pentru următoarea. 

Masajul, relaxarea musculară sau cognitivă, prin alte căi decât cele medicamentoase (unele mai puţin accesibile, altele mai uşor abordabile în funcţie de fiecare individ în parte) se dovedesc deosebit de eficiente pe termen lung şi pot caracteriza aceeaşi igienă emoţională pe care şi-o stabileşte fiecare în funcţine de provocările diferitelor etape din viaţă. 

În ultimii ani sportul a început să fie din ce în ce mai mult asociat abordării diferitelor provocări psihologice. Fie că se face în recuperarea post-psihotică, fie că este pentru a controla anxietatea sau depresia, sportul este nelipsit din marile clinici psihiatrice şi psihologice din Europa şi din lume, în general. 

Prin beneficiile aduse atât la nivelul chimiei creierului prin stimularea muşchilor (şi deci provocarea unor reacţii în lanţ la nivel hormonal), cât şi din perspectiva deconectării de agenţii care provoacă reacţii nedorite la nivel fiziologic sau psihologic, mişcarea rămâne între cele mai simple şi mai eficiente mijloace de menţinere a igienei emoţionale şi chiar comportamentale. 

Rămâne foarte important însă felul în care ne ascultăm şi acceptăm simptomele (ca realităţi generate de ceva şi nu iluzii sau mofturi). Nu de puţine ori stresul cronic este preferat în locul încercării de a-l aborda şi de a scăpa de el, dacă nu definitiv, măcar parţial, pentru că persoanele s-au obişnuit atât de mult cu el încât au sfârşit prin a se lăsa definiţi de acesta şi, deci, de paleta simptomatică specifică: „aşa sunt eu”, „pe mine mă doare stomacul în sesiune”, „mă enervez foarte repede întotdeauna”. 

Iar când simţim sau avem impresia că nu mai avem controlul emoţiilor sau al cogniţiilor, să căutăm ajutor.