centre de reaqbilitare pentru tineri dependenti de droguri

Efectul lipsei centrelor de reabilitare pentru tinerii dependenţi de droguri

de Călin H. Bârleanu, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

Pornim de la premisa, de fapt o constatare, că în România reabilitarea nu face parte dintre direcţiile culturale care descriu sistemul de sănătate. După cum prevenţia nu există în spectrul aceluiaşi sistem, nici măcar la nivelul educaţiei de bază, adică primite în familie, reabilitarea celor care trec printr-o adicţie este, de cele mai multe ori, o veritabilă provocare. 

Întreaga familie este afectată de adicţia unui singur membru, iar uneori viitorul începe să devină din ce în ce mai estompat, nesigur, ca urmare a dependenţei. 

Care pot fi efectele dependenței de droguri?

Revenirea la „viaţa normală” înseamnă pentru cei care suferă de orice adicţie, continuarea existenţei în absenţa consumului substanţei sau a comportamentului toxic, ceea ce uneori este efectiv greu de imaginat şi cu siguranţă, şi mai greu de pus în practică. 

Propunem un exerciţiu, din păcate nu de imaginaţie: să vedem clar efectele dezastruoase ale dependenţei de droguri sau de jocuri de noroc. Alegerile greşite, dictate de nevoia de consum şi de sevraj, minciunile, pierderea încrederii, metamorfozele interioare în privinţa încrederii, acolo unde încet, la început, aceasta începe să fie înlocuită cu suspiciunea şi cu frica, alterând absolut toate procesele interpersonale şi intrapersonale, agresiunile (fie ele fizice, de limbaj sau imaginare, generate de aceeaşi nevoie de a acoperi un comportament distructiv), plecarea sau abandonul domiciuliului, pierderea persoanelor odinioară iubite şi fără de care viaţa părea imposibilă (nu o singură dată auzim în cabinet că familia este forţată se plece din pricina jocului de noroc care consumă toate resursele, inclusiv cele destinate unui copil mic), reprezintă doar câteva dintre consecinţele peste care individul trebuie să treacă în anevoiosul proces de recuperare. 

Acesta nu este exclusiv psihiatric şi nu se referă doar la renunţarea la consum, indiferent de natura lui. Depăşirea tuturor acestor obstacole cere intervenţie, uneori zilnică, de specialitate, astfel încât persoana bolnavă să poată reconstrui, iniţial, pentru sine, o fundaţie pe care să-şi facă o nouă casă. Abstinenţa cere acceptarea şi lucru activ pentru a redeveni om cu un rol social funcţional. 

centre de reabilitare pentru dependenti

Cum se situează țara noastră și ce măsuri sunt adoptate de statul român cu privire la dependența de droguri sau alte adicții?

Agenţia Naţională Antidrog oferă în fiecare an câteva statistici care pot reflecta (fără să fim şi foarte siguri în privinţa fidelităţii faţă de realitate) realitatea în privinţa tiparului de consum la nivel naţional. În privinţa consumului de droguri şi a principalelor droguri consumate, canabisul rămâne lider în clasament, observându-se în ultimii ani o creştere vizibilă prin cifre din ce în ce mai mari. 

Pe principiul unui „heirupism” faţă de care se pare că răspundem foarte bine, autorităţile în România au considerat că percheziţiile inopinate în şcoli, pentru a preveni … orice poate fi considerat periculos şi fără ţintă specifică (prin frică poate se sperie şi nu mai apelează la conflicte fizice şi nici la consum de substanţe) nu vor rezolva, în mod evident, nici măcar din întâmplare, nici una dintre problemele cu care se confruntă adolescenţii în ziua de astăzi. 

Pe scurt, în România, un tânăr care vrea să se îndepărteze de orice context care presupune dependenţă şi consum, nu o poate face decât prin intermediul secţiilor de psihiatrie oferite populaţiei generale de marile spitale. 

În aceste secţii, specialiştii în sănătate, psihiatri şi psihologi încearcă să gestioneze un număr important de pacienţi, de toate vârstele şi cu afectare extrem de diferită. Cele mai importante activităţi terapeutice şi care sunt specifice reabilitării au nevoie de şedinţe susţinute de psihoterapie şi terapie de grup. 

În timp ce asemenea centre reprezintă o prezenţă constantă în ţările care pun accent pe prevenţie şi educaţie şi nu pe abandonarea adicţiei prin frică (crescând iraţional pedepsele pentru posesie), cum se întâmplă în alte state (nu doar la noi), în România absenţa centrelor dedicate reabilitării tinerilor dependenţi nu face decât să genereze şi mai multă suferinţă. 

Ne referim aici doar la mărturia publicată în presa naţională a doi asemenea tineri care, în căutarea ajutorului, au ajuns pe secţia psihiatrică, alături de extrem de mulţi alţi oameni, cu afecţiuni diferite: „Nu am mai consumat de frica de a nu ajunge din nou la psihiatrie. Eu am rămas cu sechele, acolo e iadul pe pământ. Nu vorbea nimeni cu tine, în afară de pacienţi care poate nu erau coerenţi”. 

Prin urmare, o altă formă de izolare, alături de alţi oameni ostracizaţi şi în mijlocul cărora tinerii au cele mai bune şanse să se simtă pedepsiţi pentru adicţie sau pentru greşelile lor. 

Absența centrelor de reabilitare a dependenților din România

Absenţa centrelor de reabilitare descrie tabloul unei realităţi dramatice, în care sunt prinşi, nu doar dependenţii, ci şi familiile lor, de cele mai multe ori disperate în căutarea unei soluţii. 

Ameninţările, reacţiile nervoase cum ar fi abandonul sau plecatul, nu descriu altceva decât suferinţa codependenţilor care nu au instrumente pentru a-i ajuta pe cei dragi, cu toate că îşi doresc asta şi înţeleg că tocmai acest ajutor poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. 

Agenţia Naţională Antidrog propune pentru fiecare judeţ al ţării, prin filiale, diferite proiecte care să consolideze, de pildă, relaţiile copiilor şi ale adolescenţilor cu părinţii şi, uneori, chiar cu şcoala, urmărind prevenţia consumului de droguri prin creşterea nivelului de sensibilizare. 

Publică totuşi în fiecare an liste din care rezultă că strategiile eşuează şi arată că vorbim despre cifre în creştere atunci când ne referim la consumul de droguri. O schimbare în strategie are şanse foarte mici să apară din partea statului, prin urmare considerăm că atât absenţa centrelor destinate tinerilor, cât şi eşecul abordărilor de tip „prezentare spre sensibilizare”, în contextul provocărilor actuale poate duce la o explozie de cazuri în rândul consumatorilor tineri. 

În schimb, soluţia vine prin intermediul clinicilor sau a organizaţiilor care oferă programe de reabilitare în regim rezidenţial. Clinica Aliat Suceava oferă exact pe această direcţie servicii celor care caută o scăpare din calea adicţiilor. 

Cu un program gândit pentru a facilita construirea abstinenţei sau, după caz, consolidarea ei (acţiune la fel importantă în programul de recuperare), combinăm mai multe abordări terapeutice pentru a obţine cele mai bune rezultate, într-un regim special gândit, care se întinde pe mai multe zile. Uneori schimbarea, cu toate că pare imposibilă, este singura măsură care a mai rămas. 

Mărturia unui tânăr dependent

Pe final, vă las cu mărturia unui tânăr care se luptă de câţiva ani cu adicţia de jocuri.

„Îmi zboară atâtea lucruri prin minte încât nu ştiu cu ce să încep. În ultimul timp mi-am schimbat foarte mult viziunea asupra impactului pe care îl au evenimentele din jur asupra mea. Pe scurt, încerc pe cât posibil să nu mă las afectat de factori externi, lucruri pe care nu le pot controla, dar în acelaşi timp, îmi doresc să influenţez pozitiv în situatiile în care acestea se pot schimba, cum e şi în cazul celei mai mare probleme cu care mă confrunt, si anume, dependenţa mea de jocuri de noroc, dar si puinele metode de ajutor pe care le ofera sistemul românesc. 

Da, sunt dependent de jocuri de noroc şi de peste un an şi jumătate am început procesul de vindecare, cu recaderi, întreruperi, îndoieli, bănuieli, lipsa de oportunităţi şi multe altele. În urmă cu 3 ani, devenind student şi schimbnd odată cu oraşul şi mediul in care am crescut si dezvoltat, am fost nevoit să devin responsabil şi să gestionez banii pentru studiu, chirie, mâncare şi toate necesităţile, dar având deja problema jocului nu am reuşit să fac faţa. După multe lupte interioare şi încercări de a schimba relaţia mea vizavi de joc, am ajuns la un prag critic , îmi place să-i spun momentul 0.  Aveam nevoie de ajutor din exterior şi am găsit puterea să recunosc faptul că am o problemă, fiind dispus să cer ajutorul unor specialişti. Aşadar, am ajuns la o clinică particulară specializată pe adictii, un lux dacă e să-mi dau cu părerea în momentul de faţă, unde am intrat într-un program de tratament complex, bazat atât pe medicaţie cât şi pe psihoterapie individuală şi de familie. Am participat şi la două rezidenţe terapeutice, care se bazau pe includere social si terapie de grup, lucru ce m-a ajutat foarte mult în a vorbi despre problema mea . Pot să zic că a fost crucială experienţa rezidenţelor şi încă le simt lipsa, pentru că m-am simtit acceptat pe deplin de către cei din jur şi după mult timp am putut să fiu eu, acel eu pe care nu-l mai ştiam şi căruia îi duceam lipsa. Din motive finanicare a trebuit să întrerup terapia dupa primele 6 luni de abstinena din viaţa mea. Aşadar, am stagnat în proces şi nu mi-am găsit resursele necesare să continui pe drumul pe care începusem, de aici fiind un singur pas până la recadere. 

O recădere dureroasă care a readus comportamentul, ba chiar l-a amplificat, jucând sume mult mai mari şi degradându-mă din ce în ce mai rapid. După recadere eram conştient de faptul că va trebui să caut o altă soluţie, accesibilă financiar, prin care să continui să evoluez în vindecare, dar a durat aproape un an şi un nou prag critic să mă determine să o fac. Din păcate, singura metoda de tratare a dependenţelor pe care statul român o propune e prin internarea în spitale de psihiatrie , care nu dispun de foarte multe resurse pentru dependenţi.

Fiind singura soluţie disponibilă, am ales să mă internez şi să urmez programul de tratament pe care îl ofera spitalul. Aşadar, am ajuns să împart salonul şi palierul cu oameni cu diverse probleme psihice şi tulburări mintale. Mă simt foarte incomod şi stresat, pot spune că e chiar traumatizant. Ceea ce vreau să zic prin asta e că lipsa centrelor de reabilitare pentru tineri face ca tratarea dependenţelor să fie din ce în ce mai grea şi inaccesibilă. Sincer să fiu, dacă nu aveam experienţa rezidenţelor şi a psihoterapiei anterioare nu aş fi făcut faţă şocului pe care l am avut când am intrat pentru prima oară în sala de mese şi am luat contact cu toţi cei internaţi. Privirile bătrânilor bolnavi trec prin mine, priviri lipsite de speranţă, ba chiar lipsite de conştiinţă sau discernământ, oameni care au pierdut totul. Lucrurile astea lasă răni şi mă forţează să-mi recalculez priorităţile şi perspectiva asupra mea, asupra celor din jur… Sunt frustrat de faptul ca pentru a beneficia de un minim de tratament trebuie să intru în astfel de medii, pe care le consider total nepotrivite pentru mine, în mare parte şi pentru problema mea. 

Consider ca ar trebui ca problema dependenţelor şi a tulburărilor psihice în cazul tinerilor să fie un principal interes pentru secţiile de psihiatrie şi nu numai. Tind să cred că în procesul de recuperare unul dintre cele mai importante lucruri e ca sfera de interes a discuţiilor şi a timpului petrecut aici să fie problema în sine, pe când zilele trec fără un minim de progres, ceea ce mă face să asociez din ce în ce mai puţin internarea cu tratarea în sine. 

Sunt conştient de lipsa de resurse a spitalelor şi nu blamez condiţiile, ci mai degrabă viziunea asupra problemei. Cred cu tărie ca ONJN ar trebui sa ia atitudine în sensul ăsta şi să contribuie direct la crearea unor metode alternative, precum grupuri şi asociaţii non-profit ce susţin tratatarea dependenţelor tinerilor şi nu numai. Revenind la experienţa de aici, sunt prezent şi preocupat şi încerc să profit de fiecare minut în care pot lucra la tratare. Cu optimism încerc să socializez şi să aflu motivele pentru care ajung unii oameni aici, însă tot ce reuşesc să extrag de la oamenii din jur e tristeţe, sentimete de regret, învinovăţire şi chiar paranoia. Sper ca experienţa asta să fie unica şi că peste ceva timp să pot spune că e de domeniul trecutului, eventual să zâmbesc când îmi aduc aminte de unde am plecat.”

Lasă-ne să te ajutăm să-ți tratezi dependența

și să duci o viață normală.

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica