Cuprins
Familia funcțională vs. familia disfuncțională
Familia este spațiul în care căutăm să ne simțim în siguranță fizic și emoțional, să găsim validare, recunoaștere, acceptare, în care să ne fie respectate limitele și intimitatea, să putem aduce și bunele și relele și să fim ascultați, fără respingere ori pedeapsă, să putem primi și oferi deopotrivă iubire, grijă, atenție, să ne sprijinim unii pe alții astfel încât să creștem și să ne dezvoltăm împreună.
Aceasta ar fi o imagine a familiei funcționale. Reușește să ofere membrilor săi baza pentru conviețuire și creștere sănătoase. Totuși, o familie funcțională nu este o familie perfectă, fiecare familie are și blocaje și poate avea un oarecare grad de disfuncționalitate.
Ce face ca o familie să fie funcțională sau disfuncțională este măsura în care există probleme interne care persistă și creează tensiune, nesiguranță și teamă, conflicte, tipare relaționale nesănătoase, și impactul pe care aceste probleme îl au asupra dezvoltării și bunăstării membrilor săi.
Ce poate duce la o familie disfuncțională?
Familia devine disfuncțională atunci când funcționarea normală a membrilor acesteia este afectată de o serie de probleme și comportamente negative.
Ce poate creea dezechilibru într-o familie pot fi conflictele între părinți, divorțul, conflicte între părinți și copii sau practici nesănătoase de educație și creștere, abuzul (fizic, emoțional, sexual, psihic), dependența de alcool, droguri, jocuri de noroc, codependența, boala mentală gravă a unui membru al familiei, lipsa sau neimplicarea unui părinte în creșterea copiilor, stresul cauzat de probleme financiare și instabilitatea locului de muncă ori a locuinței, lipsa limitelor și nerespectarea intimității, pierderea unui membru al familiei și dificultatea de a integra și depăși doliul etc, neglijarea, lipsa suportului emoțional etc.
Importanța familiei și a unui mediu sănătos
Ce face ca familia să fie atât de importantă în creșterea, maturizarea, devenirea și individualizarea noastră ca oameni? Nevoia de a aparține unei familii sau grup restrâns și de a forma și întreține legături emoționale strânse cu alte ființe umane face parte din noi, întocmai ca o programare genetică, înnăscută.
În primii ani de viață, atașamentul este unul din sistemele de comportament cu care copilul vine înzestrat, și care au rolul de a-i asigura supraviețuirea; atașarea de o anumită persoană asigură copilului legătura în care să caute și să primească liniștire, confort, siguranță, să fie îngrijit și crescut.
De aceea, teoria atașamentului, formulată și consolidată îndeosebi de psihiatrul de copii britanic John Bowlby, spune că la baza oricărei relații interumane se află legătura timpurie a copilului cu mama și familia de origine. Modul în care părinții creează spațiul familial pentru a fi disponibili și răspunde nevoilor copilului de confort, siguranță și liniște emoțională, poate creiona felul în care acesta va căuta și întreține legături emoționale mai târziu în viață.
Dacă părinții și mediul familial, din anumite motive și împrejurări, nu reușesc să fie disponibili și să îndeplinească nevoile copiilor de creștere și îngrijire armonioasă, de cele mai multe ori copilul va încerca să se adapteze, acceptând cât poate primi, sau va încerca să caute la cei din jur ce are nevoie. Însă oricare ar fi mecanismele găsite, va rămâne atașat familiei sale și va persista în a păstra continuitatea relațiilor familiale, fie ele și disfuncționale, pentru că simte că depinde de ele.
Copiii care cresc în familii disfuncționale pot ajunge să dezvolte sentimente de rușine și vinovăție, de nesiguranță și teamă de abandon, să își piardă încrederea în sine și în ceilalți, să creadă că nevoile lor nu sunt importante și să evite exprimarea lor pentru a nu fi respinși, să își dezvolte o imagine negativă despre sine și să tindă mai degrabă să fie disponibili și responsabili pentru cei din jur, ignorându-se pe sine, să simtă teamă de singurătate și riscul de a intra în relații nesănătoase pentru a primi afecțiune și umple golul interior, perfecționism și autocritică.
Însă pot fi situații când întâmpinăm probleme și blocaje care să ne afecteze funcționarea firească în propria familie la vârsta adultă, cu toate că am crescut într-un mediu securizant, în care am primit grijă, încredere, acceptare. Cum recunoaștem disfuncționalitatea și ce putem face atunci?
Aspecte ale familiei disfuncționale:
- Abuzul – poate fi fizic, emoțional, psihic, sexual, față de partener sau față de copii; riscul de abuz este mai mare în contextul tulburărilor de personalitate, emoționale sau de comportament ori dacă abuzul este o manifestare învățată de pedeapsă sau control în relațiile cu ceilalți;
- Nesiguranță și frică – de cele mai multe ori sunt consecințele abuzului, însă totodată pot fi legate de probleme financiare, instabilitatea locului de muncă sau a siguranței locuinței, probleme materiale și dificultăți în îndeplinirea nevoilor de bază, probleme de sănătate ale părinților. Teama și imprevizibilitatea pot fi rezultatul instabilității atunci când membrii familiei au manifestări schimbătoare, crize nervoase și reacții complet diferite pentru același tip de situații, ori atitudini rigide și eșuează în a permite individualizarea în cadrul familiei, că fiecare poate să își formeze propriile convingeri și interese;
- Dependență, boală fizică sau psihică gravă – poate avea un impact negativ asupra familiei, cu probleme de comunicare și tipare relaționale nesănătoase, vulnerabilizarea copiilor care nu au maturitatea necesară pentru a prelua rolul părinților, codependență, probleme de încredere în sine și în ceilalți, supraresponsabilizare;
- Lipsa suportului emoțional – în familiile disfuncționale, părinții eșuează în a oferi sprijin copiilor atunci când au nevoie, fie că nu văd sau nu aud nevoile lor emoționale, nu își asumă responsabilitatea parentală sau nu știu cum să facă asta pentru că la rândul lor nu au primit suport emoțional și validare de la proprii părinți. Acest lucru se poate întâmpla și între parteneri, eșecul disponibilității și suportului emoțional în relația maritală poate duce la relație disfuncțională, care mai departe poate atrage și alte dezechilibre;
- Lipsa granițelor și limitelor – apare atunci când membrii familiei se simt îndreptățiți să știe tot ce se întâmplă cu ceilalți, să domine, să controleze și monitorizeze ce fac aceștia, să îi constrângă direct sau indirect pentru a renunța la anumite alegeri sau nevoi personale pentru a se alinia cu propriile dorințe și viziuni. Lipsa intimității și libertății personale poate duce la tulburări emoționale, stimă de sine scăzută, codependență, critic interior punitiv, simț confuz al identității personale, tendința de ignorare a propriilor nevoi pentru a evita respingerea sau a nu dezamăgi. Încălcarea granițelor personale apare și între parteneri, atunci când este invadată intimitatea celuluialt;
- Control și așteptări nerealiste – mulți adulți povestesc suferința resimțită atunci când erau comparați de către părinți cu alți copii; uneori părinții au așteptări nerealiste în privința copiilor, pun presiune să obțină rezultate cât mai bune sau nu le acceptă vulnerabilitățile, ori le impun un anumit drum în viață. De cele mai multe ori copiii vor încerca să își multumească părinții, însă cu teama că oricât ar încerca, nu vor fi niciodată multumiți sau nu va fi suficient. Mai târziu, asta poate continua cu tendința de mulțumire a partenerului sau la locul de muncă etc.;
- Comunicare defectuoasă – conflictele apar de cele mai mult ori din cauza lipsei comunicării sănătoase și a interpretărilor despre ceilalți. În familiile disfuncționale, comunicarea este tensionată sau poate fi refuzată exprimarea, ascultarea, înțelegerea; membrii familiei pot ajunge să se învinovățească reciproc și să se șantajeze emoțional, să intre în luptă de putere și de orgolii, mai degrabă decât să caute soluții și să se asculte autentic. Stresul cauzat de lipsa comunicării sănătoase poate face ca membrii familiei să se distanțeze, să se simtă neauziți, neînțeleși sau nevaloroși. Reproșurile au riscul să separe și mai mult familia, în loc să reapropie.
Ce poți face dacă te-ai aflat sau încă te afli într-o familie disfuncțională?
Dacă ai crescut într-o familie disfuncțională este posibil să resimți ca adult urmările rănilor emoționale din trecut. Ce trebuie să știi e că este în noi încercarea de vindecare și schimbare, chiar dacă uneori ajungem să trecem din nou prin scenariile din familia de origine care ne-au făcut să suferim, să le repetăm, ca apoi să le facem față și încheiem.
Perspectiva repetiției experiențelor negative, traumatice din trecut și copilărie asta spune – că repetăm ca o încercare de a depăși de fapt trauma, de a-i putea face față ca adult pentru că, ca și copii vulnerabili, neputincioși, dependenți fizic și emoțional de părinți, nu am putut.
Este important să îți amintești că nu poți schimba trecutul ori familia de origine, poți însă să te raportezi din perspectiva unui adult care acum are maturitatea și puterea care a lipsit în copilărie. Poate ajuta să înțelegi impactul pe care l-a avut asupra ta și că de fapt te-ai adaptat, iar dificultățile emoționale sunt urmări, nu fac parte din tine că ești greșit și nici nu ai făcut ceva greșit.
Înțelegerea este parte din vindecare, precum și autocompasiunea, exprimarea nevoilor și emoțiilor pentru care altădată nu a fost loc. În cazul în care relațiile cu părinții sunt în continuare tensionate și disfuncționalitatea însă persistă, poți alege să pui limite și granițe clare, sau să iei distanța care îți este confortabilă astfel încât să te poți proteja.
A continua să încerci să repari ca adult problemele de relaționare a părinților, că poate așa, dacă îi vei vindeca de poverile lor emoționale, vor fi eliberați și vor avea timp și disponibilitate pentru tine, te poate ține blocat în trecut și poate să arate uneori că te responsabilizezi în continuare pentru ceilalți, în defavoarea propriilor nevoi, de data aceasta ca persoană adultă.
Poți alege să te direcționezi spre tine, spre îmbunătățirea propriei vieți, să îți înțelegi vulnerabilitățile și fricile și să dezvolti și întreții relații sănătoase, cu ceilalți și cu propria persoană. Sau poți să simți nevoia de a-ți ierta părinții, pentru tine, ca să te poți accepta în totalitate și să te eliberezi de trecut.
Dacă trăiești în prezent, ca adult, manifestări disfuncționale în propria familie, ai probleme de comunicare cu partenerul sau cu copiii, apar conflicte care persistă și nu reușiți să le depășiți, apar lupte de putere care în loc să vă apropie, vă distanțează, sau poate vă confruntați cu abuz, dependență, probleme de sănătate grave, alege să te adrezi unui specialist, unui psiholog sau psihoterapeut.
Terapia poate ajuta să oprească problemele în a afecta funcționarea profundă a ta și a familiei. E important să ne amintim că nu există familie perfectă, că fiecare familie poate întâmpina blocaje la un moment dat și poate avea oarecare grad de disfuncționalitate. Iar ca adulți avem puterea și maturitatea să căutăm soluții și să cerem sprijin, fără să ne învinuim, atunci când nu reușim singuri.
Contactați un specialist
Ne puteți contacta pentru a discuta despre problema dumneavoastră sau a cuiva drag.
Despre autori
