40891472 - the concept of drug problems in youth.

Despre familia disfuncţională

Uneori familia e cea care neagă adicția cuiva…

O familie în care un membru este dependent de o substanță, fie ea alcool sau droguri, intră în categoria „familie disfuncțională”.

Timpul până când un dependent își dă seama că are o problemă e variabil. Pe unii îi ține ani de zile, certuri, bani pierduți, job în pericol sau suspendat până la revelația că trebuie să caute ajutor. Unii vor căuta tratament numai dacă partenerul amenință că îi părăsește. Alții își dau seama că au o problemă pentru că au uitat să ia copilul de la școală, ori alt incident din viața cotidiană. Unii, doar dacă pierd locul de muncă sau dacă ajung cu mașina în șanț. Iar alții, niciodată, din păcate.

Câte ceva despre jenă și secrete

Uneori familia este cea care nu admite că are un membri cu o problemă gravă legată de adicție. Multe familii se structurează în jurul secretului, al respectabilității aparente. „Cine, noi?! Noi nu avem o problemă…” Preferă să ascundă problema, nu să o trateze. Preferă să ignore că fiul sau fiica ia droguri, consideră că e ceva temporar, etc. Dependența, adicția la drog sau jocuri, sunt și o problemă de sistem familial, iar tăcerea este foarte nocivă pentru sănătatea celui dependent. Dacă ignoră problema, ei cred că ea trece, sau nu e observată de cei din jur. În realitate, problema nu face decât să se agraveze.

Cel dependent poate să fie indiferent sau irascibil. Ceilalți din familie parcă merg pe ouă, să nu cumva să provoace furia unui tată aflat sub influența alcoolului sau a unui fiu încăpățânat și obraznic, care nu mai ascultă de nimic. Liniștea relativă este preferată abordării frontale a problemei.

Dar până când bolnavul însuși, dependentul, recunoaște că are o problemă, nu prea e loc de ajutor. Un comportament nu este problematic decât dacă e văzut ca atare. Dacă X bea de ani de zile, dar nu crede că asta e o problemă, atunci ajutorul pentru X e aproape imposibil.

Dacă mama sau partenerul (sau partenera) celui cu dependența ar vrea să îl/o ajute, nu e simplu deloc. Adicția e ca un balaur cu multe capete, care moare dacă și numai dacă cel dependent decide să-l ucidă.

Primul pas ar fi ruperea tăcerii. Mulți simt că dacă afirmă deschis că au o problemă, asta va face să le fugă pământul de sub picioare. Dar nu uitați că mascarea unei atare probleme are consecințe mai mari: întârzierea tratamentului, agravarea dependenței, pierderea familiei sau a jobului.

„Mama a spus mereu că noi suntem o familie respectabilă și că ea nu divorțează de tata, care era alcoolic. Nici bunicii nu au susținut-o să divorțeze, spuneau că e rușinos să fii femeie divorțată, iar problema cu băutura o au toți bărbații. A încercat ea la un moment dat să îl «vindece» cu niște pastile luate de la farmacie, dar niciodată nu a întrebat ce ar fi de făcut cu tata, care era fericit să fie lăsat în pace să bea și să se veselească cu colegii lui, majoritatea cu aceeași problemă. Asta până în momentul când tata fost concediat pentru că a adunat prea multe zile de absență de la lucru. Și atunci a fost prea târziu. Cred că cei din familia unui dependent ar trebui să știe că această problemă este una medicală, și că trebuie să se adreseze unui psihiatru. În niciun caz nu trebuie să bage sub preș problema, pe motive de respectabilitate. Uneori negarea din partea familiei face mai rău decât negarea dependentului însuși…”

Mai întâi ar trebui ca cel care își dă seama că soțul, soția, mama, fratele, au o dependență să se informeze, să se educe, să ceară ajutorul unui psiholog sau psihiatru, care să le explice ce este de făcut. Să aduci în terapie și la tratament un dependent nu e cel mai ușor lucru. O terapie personală este un bun start pentru a te echipa cu instrumentele necesare abordării problemei adicției. Trebuie să știi cum să nu cazi în capcana co-dependenței, iar dacă ești deja acolo, să înveți cum să ieși. Cum spuneam mai sus, o adicție este ȘI o problemă de sistem familial, în care ceilalți uneori favorizează consumul (inconștient). Este bine să afli dacă, inconștient, contribui la consumul de substanță. Schimbarea comportamentului membrilor familiei poate reechilibra sistemul, iar dependentul poate deveni mai ușor conștient că are o problemă.

Pașul al doilea ar fi consultul psihologic și psihiatric al celui dependent. Odată ce află de la psihiatru care sunt cantitățile considerate semn de adicție, el/ea pot fi orientați către psihoterapie și tratament.

Trebuie știut că sprijinul familiei este necesar în toată perioada tratamentului pentru dependență. Dar nu este un sprijin necondiționat. Cel dependent trebuie să facă niște pași vizibili pentru recuperare, iar familia trebuie să vadă că i-a făcut. Cel mai bine este ca și familia să intre în terapie, pentru a afla care sunt comportamentele celor din jur care îl pot ajuta pe dependent să se însănătoșească. Optimismul este și el necesar. Lupta cu adicția este foarte grea, și e nevoie să credeți că există vindecare.

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica