droguri

DEPENDENȚA DE DROGURI

Mulți oameni nu înțeleg cum unii dintre semenii lor ajung să fie dependenți de droguri. Pot crede că celor dependenți le lipsesc principiile morale ori voința și că ar putea să se oprească doar alegând această opțiune. În realitate, adicția este o boală complexă și de cele mai multe ori este nevoie de ceva mai mult decât voința puternică și buna intenție. Drogurile modifică chimia creierului astfel încât devine foarte dificil să renunți la ele chiar dacă îți dorești. Din fericire există tratamente eficiente care-i pot ajuta pe ce-și doresc să se recupereze și să ducă o viață departe de droguri.

Ce este dependența de droguri?

Dependența este o boală cronică caracterizată de căutarea și folosirea compulsivă a drogului, dificil de controlat, chiar dacă are consecințe nefaste. Decizia inițială de a consuma droguri este voluntară pentru majoritatea oamenilor, dar folosirea repetată duce la modificări în creier care pune la grea încercare autocontrolul și dorința imperioasă de a consuma. Aceste modificări pot fi persistente, de aceea adicția este considerată o boală cu rată mare de recădere – riscul de a consuma din nou droguri este foarte mare chiar și după ani de abstinență. Se întâmplă să apară alunecări și recăderi însă asta nu înseamnă că tratamentul nu funcționează, ci ca în orice boală cronică tratamentul trebuie continuat și adaptat în funcție de răspunsul și evoluția pacientului.

Majoritatea drogurilor afectează “circuitul de recompensă” al creierului invadând-l cu dopamină. Acest sistem de recompensă controlează abilitatea corpului de a simți plăcere și motivează persoana să repete comportamentul. Pe măsură ce persoana continuă să consume droguri, creierul se adaptează excesului de dopamină și răspunsul nu mai este la aceeași intensitate. Astfel apare toleranța și cantitatea de drog consumată devine mai mare pentru a obține un efect mai puternic. În același timp se obține mai puțină satisfacție din activitățile care altădată erau plăcute (activități sociale, mâncare etc.). Folosirea îndelungată produce modificări atât de puternice în creier încât afectează funcționarea învățării, judecății, luarea deciziilor, memoriei, comportamentului și adaptarea în situații stresante. Deși își dau seama de consecințele grave ale consumului de droguri, mulți oameni continuă să-l folosească, aceasta fiind chiar esența adicției.

De ce unii omeni ajung dependenți și alții nu?

Un singur factor nu poate fi considerat factor determinant în adicție ci o combinație de factori influențează adicția. Cu cât sunt mai mulți factori de risc implicați cu atât crește probabilitatea de a consuma droguri și de a ajunge dependent. Moștenirea genetică, sexul, etnia, prezența altor afecțiuni psihice pot ridica riscul de a consuma și de a ajunge dependent. De asemenea, mediul în care se dezvoltă persoana are o importanță majoră în îndreptarea către comportamentele adictive. De la familie la grupul extins, statusul economic și în general calitatea vieții la dinamica de cuplu, stresul, abuzul fizic și emoțional, expunerea prematură la droguri – toate acestea își pun amprenta pe comportamentul persoanei. Factorii genetici și cei de mediu pot interacționa cu stadiile critice ale vieții și cresc riscul de dependență. Chiar dacă a lua droguri la orice vârstă poate duce la adicție, cu cât mai devreme se începe consumul drogului cu atât mai repede va progresa spre adicție. O categorie foarte expusă și vulnerabilă sunt adolescenții, vârsta de început a consumului coborând foarte mult în ultimii ani.

Poate fi dependența vindecată ori prevenită?

Ca și alte boli cum sunt diabetul, astmul și bolile cardiace, adicția nu este o boală ce se poate complet vindeca, dar este tratabilă și poate fi ținută sub control. Oamenii care sunt în recuperare sunt în risc de recădere pentru ani de zile și chiar pentru toată viața.

Cercetările arată că tratamentul combinat – medicamentos și psihoterapeutic asigură o rată de succes mare pentru majoritatea pacienților. Fiind o boală complexă, necesită tratament complex, combinat și adaptat în funcție de nevoile fiecărui pacient. Implicarea întregii familii are o importanță majoră în evoluția recuperării pentru a înțelege ce se întâmplă cu cel dependent și pentru a-l putea ajuta pe el și pe ei înșiși. Drumul spre schimbare este adeseori anevoios cu alunecări și recăderi și sprijinul celor din jur este foarte important. Împreună – terapeutul, grupurile de suport, familia, prietenii, colegii și întreaga comunitate pot ajuta la recuperare facând drumul spre schimbare mai lin.

Cum este descrisă dependența?

  • “lipsă de control”
  • “o tăiere, o întrerupere a legăturilor”
  • “boală-dedublare-evadare”
  • “scurtcircuitare a relațiilor”
  • “nevoia de a umple ceva”
  • “fuga de realitate și de sine”
  • “nu poți fără”
  • “îți ocupă mare parte din timp și atenție”
  • “neglijezi toate lucrurile care odată îți făceau plăcere”

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica