combaterea stresului la locul de munca

Combaterea stresului la locul de muncă și creșterea productivității

de Dana Burciu, psihoterapeut, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

Combaterea stresului la locul de muncă atrage tot mai multă și constantă implicare din partea forurilor responsabile de securitatea și sănătatea în muncă; bunăstarea profesională asigură, pe lângă menținerea și creșterea productivității unei firme, una din cele mai stabile prevenții ale îmbolnăvirii fizice și psihice ale oamenilor. 

Un astfel de obiectiv formulat este acela că individul are dreptul să ajungă sănătos acasă de la muncă, și acest drept trebuie protejat și asigurat.  

Cauzele stresului la locul de muncă

Nesiguranța locului de muncă, programul de lucru prelungit și volumul de muncă peste capacitatea firească, ritmul foarte alert, cerințele contradictorii și lipsa clarității în rolul și atribuțiile pe care le are de îndeplinit un angajat, comunicarea ineficientă, interferența între serviciu și viața personală, hărțuirea psihologică și sexuală – sunt câteva din cauzele stresului la locul de muncă. 

Iar efectele comportamentale și psihice ale stresului ocupațional sunt extrem de grave, putând avea urmări devastatoare asupra organismului. Așadar, ce e de făcut? 

Ne propunem în acest articol să descriem care pot fi cauzele și efectele stresului la locul de muncă și cum îl putem combate, soluțiile pe care angajatorii și angajații le pot adopta pentru reducerea stresului la locul de muncă.

Ce este și cum identificăm stresul?

Așa cum a afirmat Hans Selye, cercetătorul de origine austro-ungară care a descoperit și propus termenul de stres, stresul face parte din paleta emoțională a vieții noastre; un individ ajunge să trăiască stres atunci când cerințele exterioare sunt mai mari decât capacitățile personale, și prin urmare îi este depășită capacitatea de adaptare. 

Nu trebuie totuși confundat conceptul de stres cu starea de provocare care ne mobilizează și energizează fizic și psihic să ne îndeplinim sarcinile și să ne depășim limitele; atunci când starea de stres este provocată de stimuli cu semnficație benefică, este ”stres pozitiv” sau eustres. 

În afara acestei situații, când presiunea acționează ca o motivație, noțiunea de stres este folosită pentru a face referire la ”stresul nociv” sau distres, care are risc de afectare a organsimului.

stresul la locul de munca

Efectele stresului la locul de muncă

Stresul la locul de muncă reprezintă o a doua problemă generată în cadrul activității profesionale, după afecțiunile dorsale. 

Un sondaj de opinie european realizat recent de AgențIa Europeană pentru Securitate și Sănătate în muncă arată că aproximativ jumătate dintre lucrători consideră problema stresului drept una frecventă la locul de muncă, printre cauzele cele mai menționate ale stresului la locul de muncă numărându-se reorganizarea sau nesiguranța locului de muncă, programul de lucru prelungit sau volumul prea mare de muncă, hărțuirea și violența de la locul de muncă. 

Dacă un mediu psihosocial favorabil crește performanța și dezvoltarea personală și bunăstarea psihică și fizică a lucrătorilor, un mediu de muncă stresant poate genera performanță slabă și probleme de sănătate psihică și fizică, precum insomnie, migrene, agitație, tulburări anxioase și depresive, oboseală fizică și psihică, iritabilitate, probleme de concentrare, de a gândi logic și de a lua decizii, stare permanentă de tensiune, tulburări hormonale, probleme digestive, afecțiuni endocrine, boli cardiovasculare, sindrom global de epuizare prin suprasolicitare – burnout

Mai mult, combaterea stresului la locul de muncă de către manageri și angajatori este cu atât mai importantă cu cât acesta afectează productivitatea și imaginea firmei, crește absenteismul, riscul de vătămări și accidentări, și chiar rata de pensionare anticipată. 

Estimările costurilor suportate de întreprinderi și de societate din cauza stresului la locul de muncă sunt considerabile, putându-se ridica la nivelul miliardelor de euro la nivel național. 

Iată o descriere mai detaliată a cauzelor și efectelor stresului la locul de muncă:

  • Volumul și ritmul de muncă – provoacă stres fizic și psihic deopotrivă și poate duce la suprasolicitare și epuizare – burnout
  • Interferența între muncă și viața personală – slabe delimitări cauzate de ore suplimentare, finalizarea sarcinilor de muncă acasă; de asemenea, stresul prezent în viața personală se va reflecta în viața profesională, și invers 
  • Incertitudinea carierei, a locului de muncă și a sursei de venit – angajatul poate considera că trebuie să arate continuu că este valoros pentru companie, că merită să avanseze profesional, și poate fi tentat să ceară sau îndeplinească mai multe atribuții
  • Amânarea sarcinilor de serviciu în cazul supraîncărcării – stresul va fi și mai mare cu cât le amânăm mai mult
  • Comunicarea ineficientă – lipsa de sprijin și colaborare din partea conducerii sau a colegilor;
  • Situațiile imprevizibile sau conflictuale
  • Lipsa timpului sau gestionarea nefuncțională a acestuia
  • Salariul mic 
  • Disconfort fizic – lipsa unor bune condiții de muncă
  • Dezorganizare individuală și/sau la nivel de companie – provoacă incapacitatea de a finaliza atribuțiile la timp, la relații conflictuale cu managerii, și prin urmare la stres și insatisfacție profesională
  • Interacțiunea cu colegii, așteptările mari ale celor din jur – neînțelegeri între colegi sau între salariat și manager
  • Hărțuire, violență verbală și emoțională, discriminare
  • Lipsa oportunităților de promovare sau sistemelor de evaluare
  • Neclaritatea rolului sau a atribuțiilor de îndeplinit – cerințe contradictorii din partea mai multor șefi
  • Program de muncă inflexibil, ore suplimentare neplanificate.
combaterea stresului

Cum putem combate stresul la locul de muncă?

Specialiștii în menținerea sănătății și securității în muncă propun câteva strategii și schimbări care pot reduce stresul la locul de muncă. Nu există rețete universabile, însă și angajații și angajatorii pot aplica mai multe metode de combatere a stresului.

Măsuri de combatere a stresului pentru angajați sau la nivel individual (și cei în funcții de conducere sunt afectați de stresul în muncă):

  • Managementul timpului pentru un echilibru muncă-viață personală
  • Managementul sarcinilor – Rezolvă fiecare sarcină pe rând, împarte proiectele mari în părți mai mici și învață de delegi, fii sincer cu managerii și colegii în privința resurselor și limitelor tale
  • Recunoaște semnele de avertizare a stresului la locul de muncă și caută rezolvarea problemei cât mai rapid, înainte de a deveni greu de rezolvat
  • Ai grijă de sănătatea ta – evită alcoolul, stimulentele și calmantele; îmbunătățește-ți stilul de viață prin exerciții de relaxare și mișcare, dietă echilibrată, comunică cu persoanele apropiate din viața ta sau cu un psiholog
  • Respectă pauzele – rolul lor nu este întâmplător
  • Învață o tehnică de gestionare eficientă a stresului (tehnici de relaxare, meditație, meloterapie etc.) – învață să te relaxezi
  • Învață să spui nu, nu încerca să fii perfecționist, stabilește-ți standarde omenești, privește greșelile ca pe o parte normală a procesului de învățare și de muncă
  • Menține-ți implicarea în viața particulară, pasiuni, mișcare – este important să ieși din rutina zilnică; mergi pe jos, fă drumeții în natură, înoată, pictează, citește, mergi la teatru sau film sau orice activități benefice care te pot binedispune
  • Asumă-ți responsabilitatea pentru situația în care te afli – discută despre dificultățile tale cu șefii și colegii, sau apelează la un specialist, medic psihiatru sau psiholog
  • Ține echilibrul între activitate, odihnă activă și somn. 

Măsuri de combatere a stresului care pot fi aplicate de angajatori sau la nivel de organizație:

  • Diminuarea presiunii muncii (angajarea de personal, dotare tehnică, formarea personalului)
  • Creează posibilități de promovare cu planuri individuale de dezvoltare a carierei, clarifică sarcinile și rolurile
  • Rezolvarea eficientă și promptă a problemelor apărute, analiza riscurilor
  • Menținerea unei atitudini sănătoase și politicoase – politică de combatere a hărțuirii, bullyingului, discriminării
  • Supraveghează menținerea și respectarea programului de 8 ore și a perioadei săptămânale de odihnă, a pauzelor de muncă
  • Examinează condițiile de muncă – găsirea de soluții ergonomice, resurse suficiente
  • Integrează coerent în procesul muncii personalul care traversează o perioadă de stres și epuizare
  • Cursuri pe învățare de abilități de management al timpului, gestionarea stresului, prevenirea burnout-ului
  • Îmbunătățirea comunicării, a procesului de luare a deciziilor și gestionarea conflictelor – eventual cu specialiști din exterior
  • Crearea unui spirit de echipă și a unei reale colaborări, suport social între membrii colectivului
  • Încurajarea feedback-ului – clarificarea este foarte importantă în reducerea și evitarea stresului
  • Menținerea respectului, autonomiei, clarificarea valorilor, sarcinilor, deciziilor, responsabilităților
  • O bună repartizare a responsabilităților și sarcinilor
  • Crearea unui climat în care angajatul să nu se simtă vinovat că a acumulat stres și epuizare
  • Susținere și atenție pentru persoanele care reiau munca după o perioadă de sănătate cauzată de stres.

Atunci când toate aceste tehnici de prevenție nu reușesc să combată stresul profesional, este foarte important să abordăm situația cu atenție și să cerem ajutorul specialiștilor, medici psihiatri și psihologi. Să nu uităm – toți suntem expuși riscului de stres la locul de muncă. Important este cum reacționăm. 

Specialiștii clinicii Aliat Suceava oferă servicii special concepute pentru companii, inclusiv teambuilding-uri și workshop-uri speciale focusate pe comunicare, dezvoltarea si armonizarea echipei.

Contactați-ne pentru detalii

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica