Povestea clinicii Aliat Suceava a început asemeni poveștilor terapeutice. Așa cum fiecare loc are povestea lui, așa și clinica noastră poartă povestea oamenilor care vin la noi. Fiecare persoană își începe povestea pe care o aduce cu ”A fost odată ca niciodată…”, cu momentele semnificative din viață și cu dorințele și nevoile din prezent. Pentru ca apoi să începem să scriem împreună o poveste, una nouă, vindecătoare.
Credem că orice poveste pornește dintr-o dorință. Și așa a început și povestea noastră.
…A fost odată ca niciodată o dorință. A fost dorința unor oameni cu inima și mintea deschise de a crea un loc de rescris povești. Și au găsit repede un astfel de loc, cald și primitor, cu pereți colorați și pardosele verzi, cu liniște și lumină. S-au pregătit ca de sărbătoare și, cu emoție în suflet, au deschis porțile. Vestea despre acest loc de rescris povești s-a răspândit, astfel că, nu după mult timp, oamenii au început să vină, curioși și puțin temători, să își aducă povestea. De multe ori, s-a întâmplat ca povestea să fie ascunsă…din teamă, din suferință, din frica de a nu greși, din durere sau rușine, din teama de a nu dezamăgi..Însă o astfel de poveste a început odată cu relația terapeutică, nouă, vindecătoare, creată împreună cu echipa de profesioniști ai clinicii. Si atunci au început să curgă alfel de povești…ale unor oameni care ridică vălul întunecat al dependenței lor și găsesc ceea ce știau de mult despre ei. Că au și calități, că pot face lucruri minunate fără droguri și alcool, că pot să trăiască liber, că pot comunica și simți bucuria de a fi lângă ceilalți. Și că pot face ceea ce își propun, chiar dacă pare greu.
Deseori, construirea unei povești ia timp pentru a crea stabilitate și coerență.. De aceea, suntem recunoscători pentru încrederea pe care o primim de la eroii povestilor, că putem fi martori ai experiențelor lor, că ne lasă să însoțim eroul. Și că putem vedea că fiecare om poate fi Harap Alb sau Prâslea cel voinic.