centru de tratament dezalcoolizare

Centru de tratament pentru dezalcoolizare. La ce să te aștepți?

de Dana Burciu, psihoterapeut, psiholog clinician Clinica Aliat Suceava

La ce să te aștepti de la un centru de tratament pentru dezalcoolizare?

Aceasta este o întrebare pe care o primim cel mai adesea ca si specialiști ai unui centru de tratare a dependențelor. Ce se întâmplă după luarea deciziei de a apela la sprijin specializat, medical și psihologic, pentru problema de adicție, ce înseamnă dezalcoolizare sau dezintoxicare? Ce se va întâmpla cu mine? Sau cu soțul/soția, tatăl/mama, fiul sau fiica – atunci când adresarea este pentru un membru al familiei?

De cele mai multe ori, oamenii care apelează la clinica noastră folosesc termenul dezalcoolizare pentru referirea la întregul proces sau lanț terapeutic în abordarea adicțiilor, unde în fapt dezalcoolizarea este doar o componentă. Însă una extrem de importantă. 

Dăm atenție când suntem întrebați despre programul integrat de tratare a dependențelor din clinica noastră să transmitem cât mai clar și securizant ce înseamnă tratarea unei adicții, cât durează și care sunt pașii pe care o persoană cu adicție îi va avea în drumul său spre recuperare. 

De ce sunt importante evaluările multidisciplinare ale problemei de adicție și stabilirea planului de tratament individualizat, în ce fel terapia ambulatorie, individuală și de familie, este esențială pe tot parcursul procesului de recuperare și ce face să fie atât de eficient programul rezidențial pe care clinica noastră îl aplică – pot fi o parte din clarificările pe care le oferim.

Începerea unui program de recuperare în adicții poate trezi neliniște, teamă de necunoscut, prejudecăți și frică de respingere, rezistență la schimbare, la fel de intense precum însăși dorința de tratare a adicției. O teamă este de multe ori legată de componenta dezalcoolizării din lanțul terapeutic și recomandarea ca aceasta să fie făcută într-o unitate spitalicească de psihiatrie. 

Înțelegerea a ceea ce se întâmplă în timpul dezalcoolizării, de ce este atât de importantă, de ce se recomandă să fie supravegheată medical și că doar ea nu tratează dependența pe termen lung însă pot fi știuți pașii de făcut postdezalcoolizare, poate ajuta și securiza.

De ce dezalcoolizarea este foarte importantă?

Dezalcoolizarea sau detoxifierea, primul pas în lanțul terapeutic al tratării unei adicții, înseamnă oprirea totală a consumului de alcool și scoaterea alcoolului din organism, ”curățarea” corpului, de regulă însoțită de administrarea medicamentelor pentru a contracara efectele sevrajului. 

Mai exact, dezalcoolizarea tratează efectele fizice ale alcoolului, apoi fiind necesar tratamentul îmbinat psihologic și psihiatric pentru reabilitare și prevenirea recăderilor – tratarea dependenței psihice, poate cea mai importantă și consistentă ca durată și complexitate etapă în recuperarea în adicții, parte acoperită în clinica noastră.

De ce recomandarea ca dezalcoolizarea să fie făcută într-un spital, cu supraveghere medicală?

În cazul consumului cronic de alcool și unde încercările de oprire a consumului pe cont propriu eșuează, este necesar să fii supravegheat de personal medical. Justificarea este dată de fenomenul de sevraj etanolic – simptomele fizice, emoționale, cognitive, care apar odată cu stoparea alcoolului și care pot prezenta riscuri serioase pentru sănătate. 

Sevrajul poate fi necomplicat (simptome posibile: dureri de cap, greață, vomă, lipsă de poftă de mâncare) sau complicat (simptome posibile: tremurături puternice, anxietate și depresie, halucinații, convulsii etc.). Cu toate acestea, în consumul cronic nu poate fi știut momentul în care un sevraj până atunci experimentat cu simptome necomplicate va lua forma unui sevraj sever, cu risc ridicat. 

În dezalcoolizarea supravegheată medical, este prescris tratament medicamentos temporar pentru ameliorarea stărilor de sevraj până la obținerea reechilibrării.

Dacă ai luat decizia de a-ți trata adicția și ai înțeles că dezalcoolizarea este primul pas prin care vei trece, iată câteva lucruri pe care ai nevoie să le știi:

  • dezalcoolizarea se realizează de obicei în unități spitalicești și durează aproximativ două săptămâni;

  • îți va fi administrată medicație pentru tratamentul sevrajului, al complicațiilor sau al bolilor asociate;

  • sevrajul se acutizează în primele 72 de ore, apoi se ameliorează tot mai mult și vei începe să te simți tot mai bine;

  • medicația administrată are rolul de a ameliora simptomele de sevraj și de a preveni ca acestea să fie severe;

  • vei observa o posibilă nevoie de odihnă în primele zile – asta reflectă lucrul organismului tău pentru a se reface după efectele nocive ale alcoolului;

  • treptat te vei simți mai lucid și mai liniștit, va reveni pofta de mâncare;

  • vei vedea o îmbunătățire semnificativă a aspectului tău fizic, al pielii;

  • depășirea stărilor de sevraj arată o modificare pozitivă – corpul tău începe să creeze un nou echilibru fără alcool și efectele lui;

  • vei începe să capeți încredere că îți poți trata adicția, să observi efectele pozitive ale stopării alcoolului;

  • vei primi recomandarea de continuare a tratamentului prin consiliere psihologică și/sau intrare într-un program de recuperare într-un centru de tratament al adicțiilor.

Este foarte importantă continuarea tratamentului și intrarea în faza de recuperare și de prevenire a recăderilor după dezalcoolizare. Vei începe să confrunți și să tratezi dependența psihică – modul în care reacționezi în situații de stres, ce factori personali emoționali și de gândire au dus la instalarea și menținerea adicției, ce să faci în situații în care alții consumă alcool sau vei experimenta poftă, cum să conturezi și să păstrezi un stil de viață sănătos. Imaginea asupra unei vieți fără alcool începe să se contureze; cu toate astea, îți poate declanșa teamă, neliniște, descurajare – sprijinul medical și psihologic îți vor fi necesare în această perioadă.

Dacă deja ai oprit consumul de alcool pe cont propriu și ai ieșit din perioada de sevraj, etapa dezalcoolizării spitalicești nu mai este necesară. Poți intra în program de recuperare psihologică și de monitorizare psihiatrică într-un centru de tratament al adicțiilor.

centru de tratament de dezalcoolizare

Cum te poate ajuta un centru de tratament pentru dependența de alcool?

Dezalcoolizarea nu tratează dependența, nu face ca dorința și nevoia de consum de alcool să dispară. Pentru a reduce riscul de întoarcere în consum, este necesar ca dezlacoolizarea să fie urmată de un program de tratament integrat pentru dependența de alcool. 

Asta fac clinicile sau centrele de tratament al dependențelor. Sprijinul continuu în recuperare, care durează cel puțin un an, este esențial. Mai mult, studiile arată că persoanele cu adicție care urmează pașii de recuperare (combinație posibilă de psihoterapie individuală, de familie și/sau grup, monitorizare psihiatrică a stabilității emoționale, consiliere medicală și psihoeducațională pentru înțelegerea adicției, program terapeutic rezidențial de scurtă durată) au o evoluție semnificativ mai bună și mențin abstinența pe termen lung comparativ cu persoanele care mențin recuperarea postdezalcoolizare pentru perioade scurte.

Cum abordăm noi tratarea dependenței de alcool? La ce să te aștepți de la un centru de tratament al adicțiilor?

Dacă ai trecut de etapa de dezalcoolizare sau te-ai oprit singur din consumul de alcool și ești pregătit și motivat să începi recuperarea și tratarea adicției tale, iată la ce ai putea să te aștepți:

  • Prima etapă este cea de evaluare – vei beneficia de evaluări multidisciplinare, psihologică și psihiatrică, pentru examinarea problemei de dependență și stabilirea unui plan de recuperare potrivit nevoilor tale;

  • Evaluarea psihiatrică va implica posibil prescrierea de medicație psihiatrică pentru o perioadă, pentru stabilizarea emoțională (depresia și anxietatea, insomniile sunt deseori asociate cu dependența și nu dispar odată cu oprirea alcoolui, însă netratate pot atrage reluarea consumului) și pentru reducerea impulsului spre alcool;

  • Dacă nu te poți opri din consumului de alcool decât pentru perioade scurte de timp și nu știi dacă poți intra în recuperare, nu te descuraja; poti beneficia de o evaluare inițială, astfel încât să primești îndrumare și un plan de tratament individualizat;

  • Poți primi recomandarea de psihoterapie individuală și de grup sau familie și de program terapeutic rezidențial – ambele componente sunt foarte importante pentru te vor ajuta să îți înțelegi adicția și să previi recăderile, să poți altfel să îți gestionezi emoțiile și să crești stima de sine, să comunici și relaționezi fără consumul de alcool;

  • În programul terapeutic rezidențial, vei beneficia zilnic de o combinație de terapii (de grup pentru prevenirea recăderilor, de dezvoltare personală, artterapie, terapie prin mișcare, consiliere medicală) – te vei simți mai motivat și mai încrezător în lupta ta cu adicția; lucrul cu sinele în afara mediului obișnuit de viață și grupul format din persoane care trec prin recuperare, ca și tine, au un impact terapeutic profund și durabil;

  • Recuperarea va cuprinde menținerea terapiei în regim ambulatoriu îmbinată cu parcurgerea unor module periodice de program terapeutic rezidențial;

  • Vei fi însoțit de echipa multidisciplinară (psihologi, psihoterapeuți, medici psihiatri) în tot parcursul recuperării tale;

  • Nu va fi ușor: vei confrunta situații de risc pentru consum, vei simți posibil poftă și vei avea nevoie să o gestionezi, posibil să ai alunecări și recăderi și ele nu vor fi ușor de acceptat și integrat, motivația ta nu va fi una liniară sau în continuă creștere, vei avea nevoie de sprijin și de a-ți asuma dorința de a-ți trata dependența;

  • Satisfacția ta de viață se va îmbunătăți treptat tot mai mult, relațiile tale vor deveni mai bune și mai profunde, vei comunica mai autentic și vei avea mai multă răbdare, consecvență, încredere în tine și în ceilalți;

  • Pe cât posibil, familia ta va fi implicată în recuperare, și ei fac parte din procesul de tratare a dependenței – terapie separată, sau în terapie împreună cu tine;

  • Nu te descuraja – e de așteptat să nu îți fie ușor, adicția este o problemă complexă si schimbarea la fel; însă nu uita, și alți oameni, la fel ca tine, au ales să își trateze adicția și trec prin experiențe similare celor prin care treci și tu;

  • După încheierea recuperării propriu-zise și în momentul în care te vei simți suficient de stabil din punct de vedere a asumării abstinenței, cu o perioadă deja suficient de lungă în care ai pus în practică și consolidat abilitățile și schimbările dobândite, iar credințele pro adicție nu mai au putere asupra ta, vei intra în faza de menținere a abstinenței, recomandabil cu monitorizare periodică, anuală sau bianuală, cum vei stabili cu terapeutul tău;

  • Vei putea oricând să reiei terapia dacă vei dori – la nevoie, pentru menținere, aprofundare și dezvoltare personală, sau pur și simplu..grijă pentru sine!

  • Ce vei primi de la noi, echipa de specialiști – vom asigura un mediu securizant, bazat de încredere și respect, în care să poți să te deschizi și să îți povestești problemele și nevoile, să îți înțelegi experiențele și din alte perspective, să îți integrezi traumele și să îți poți vedea resursele, te vom însoți să înveți abilități care să te ajute să te descurci cu problemele specifice (emoționale, eventualele recăderi, poftă de consum etc.).

Deseori, oamenii care se luptă cu dependența de alcool simt că este prea dificil sau imposibil să se oprească din consum pe cont propriu, mai ales dacă au încercat de mai multe ori singuri și au recăzut. De aceea, recuperarea completă, pe lângă dezalcoolizare și sprijinul familiei, se poate face numai cu ajutor specializat, într-o clinică sau centru de tratare a dependențelor.

Clinica Aliat Suceava are profesioniști disponibili să îți acorde ajutorul de care ai nevoie pentru o recuperare completă din adicția ta.

Contactați un psihoterapeut

Ne puteți contacta pentru a discuta despre problema dumneavoastră sau a cuiva drag.

Despre autori

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

8 Responses

  1. Bună ziua, sunt Jana, vb in numele fratelui meu Mircea(47 ani) el are nevoie de dezalcoolizare si antifum, el este deacord, dar problema este ca el trăiește în Italia, si nu are asigurare medicala pt România, puteți sa, mi spuneți eventual cit ar costa spitalizarea? A făcut aici o serie de analize și i, au dat diagnosticul hepatită acuta alcoolica. In Italia, i, au propus doar suport psihologic și pastile antialcoolic, dar el întra în panica doar la gândul ca, I este frică dacă nu va bea,se va simți rău, va mulțumesc, aștept cu nerăbdare răspunsul d, voastră

  2. Buna ziua, am citit rubricile cu informații despre adicție.Este un subiect complicat,și complicată este și viața celor din jur atunci când o persoană are astfel de vicii.Sa trec la subiect,avem un băiat de 37 de ani dar care este consumator de alcool și nu îl putem convinge că are nevoie de ajutor.Noi cei din jurul lui încercăm dar fără succes să-l convingem.Care ar fi pașii pe care i-am putea face pentru inceput? Mulțumim

  3. Bună seara! Fiul meu are probleme grave cu alcoolul.A fost internat de 4-5 ori în spital pt dezalcoolizare dar a recidivat mereu.Acum se pare că dorește și el sa termine cu aceasta dependenta…îmi puteți da informații …de timpul necesar și mai ales costul va mulțumim anticipat ! Marcela…

    1. Bună ziua! Pentru informații legate de tratament și costuri vă rugăm să ne sunați la 0722 358 005. Mulțumim!

      1. Bună seara am si eu o problema legata de consumul de alcool și aș vrea să-mi fac o programare la dumneavoastră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

clinica-aliat-suceava.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie.

Vă putem ajuta?

Contactaţi direct clinica