Pe scurt, pentru că puţini mai au timp să citească, spun unii, la o schimbare plină de semnificaţii. Pe de altă parte, avem şi convingerea că cei care se află în căutarea unui răspuns au disponibilitate crescută să investească în ceea ce îi atrage, de voie sau de nevoie.
În abundenţa imposibil de controlat şi de sortat de informaţii care se tot adună, pe toate temele care ar putea interesa pe cineva, există senzaţia că rămân doar acele exemple sau senzaţii care sunt, de fapt, pe cât de eronate, pe atât de pline de morbiditate.
Altfel spus, imaginile cele mai dure, pe calea cea mai superficială adunate (clip video, film, poveste auzită) sunt şi cele care rămân şi reuşesc, în timp, prin hiperbolizare, să se metamorfozeze în scenarii înfricoşătoare. Aşa că o vom spune direct şi fără ocoliş: nu mai există nicăieri în lumea civilizată metode de abordare a dependenţelor care că nu presupună participarea voluntară a celui care a recunoscut că are o problemă!
Cum te poate ajuta un centru de tratament pentru dependența de droguri?
Într-un asemenea centru de terapie pentru dependențe vă puteţi aştepta la orice ţine de recuperare psihologică, pentru că pe lângă terenul pe care dependenţa ni-l fură, fizic, lăsându-ne izolaţi pe o insulă din ce în ce mai mică, înconjuraţi de ape din ce în ce mai tulburi şi mai aproape de noi, ameninţătoare, există şi un câmp invizibil unde bătălia este şi mai puternică, şi mai zgomotoasă.
Orice abordare care are pretenţia de a fi holistică trebuie să accepte această dublă provocare în registrul terapeutic şi să abordeze astfel, atât fizicul, cât şi psihicul.
Genul de toleranţă şi acceptare care pot fi exersate şi experimentate pentru unii oameni pentru prima dată într-un asemenea centru de tratament al dependenţelor, reprezintă o fundaţie peste care se poate clădi, cu ajutor specializat, un nou teritoriu, guvernat de independenţa celui care până nu demult era redus la doar câţiva paşi, în cerc.
Prima experienţă în cadrul unui centru de tratament al dependenţei de droguri (sau de orice fel) ar putea să sperie pe oricine.
De fapt, primii paşi spre vindecare şi spre cel care a fost cândva funcţional, integrat şi independent, realizaţi alături de specialişti în diferite domenii conexe explorării şi studiului psihicului, sunt cei de acomodare şi care permit în scurt timp paşii cei cu adevărat importanţi, prin temele dificile şi care uneori ne vulnerabilizează pe toţi până în punctul în care, în funcţie de context, cedăm şi trecem o linie invizibilă dincolo de care doar cu suport de specialitate mai putem regăsi calea spre ceea ce convenţional se numeşte normalitate.
Prima zi în cadrul unui centru de recuperare este şi ceea ce poate fi numit, mai simplu, încercarea apei cu degetul. Timiditatea este perfect normală, la fel cum excesul de comunicare poate arăta, uneori, printr-o logoree sau aparentă extraversiune, aceleaşi lucruri: neîncredere, frică, emoţii, nevoia de evadare cu orice preţ.
Cunoaşterea terapeuţilor, întrebările reciproce, stabilirea limitelor sau, după caz, rearanjarea lor tocmai pentru ca participanţii să înceapă procesul de reconstruire şi reinserţie socială, se dovedesc acţiuni deosebit de valoroase pentru debutul recuperării.
Detoxifierea sau trecerea prin procesul de eliminarea a drogurilor sau alcoolului este fundamentală pentru debutul oricărui proces de recuperare psihologică.
Cu suport psihiatric, acolo unde este cazul, cuvântul şi funcţia sa exploratorie, prin accesul la fondul conştient, dar mai ales inconştient al fiecărui participant, este cel care reuşeşte de fiecare dată să ofere perspective noi, traduceri ale comportamentelor, sau o nouă înţelegere a unui conflict cognitiv vechi care a măcinat constant, ascuns de diferite comportamente de consum abuziv.
Tocmai pentru ca dialogul terapeutic să poată fi realizat, centrul psihologic de tratament pentru dependenţe cere, de cele mai multe ori, o minimă abstinenţă din partea celui care caută serviciile sale.
Există mai multe repere fără de care revenirea la „normalitate” (cuvânt pe care l-am evita de obicei, mai ales pentru sensurile sale care stereotipizează) nu poate fi realizată: terapia de grup, cea individuală, terapia de familie (prin participarea codependenţilor care suferă în egală măsură şi care, adesea, sunt la fel de blocaţi în comportamentul autodistructiv), recuperarea fizică şi provocările în acest sens, gândite şi orientate pe termen scurt şi, în cele din urmă, stabilirea unui plan coerent de terapie, în funcţie de nevoile individuale sau/ şi de familie.
Literatura de specialitate susţine existenţa unui fond psihologic comun tuturor oamenilor, dar în ciuda acestuia, fiecare individ reprezintă o entitate unică. Oameni provenind din acelaşi mediu, cu aceleaşi trăsături de familie şi, aparent cu o anamneză care se suprapune punctual, regăsind aceleaşi experienţe sau chiar traume, se dezvoltă diferit şi reacţionează la stimuli diferiţi în funcţie de nenumăraţi factori care cer identificare şi abordare terapeutică.
Procesul de detoxifiere, prin care se tem să treacă unii dintre cei care vor să acceseze serviciile unui centru de tratament pentru dependența de droguri sau alcool, are nevoie de suport medical permanent reprezentând, adesea, un efort care pune la încercare întregul sistem al celui care s-a decis să caute ajutor.
Eliminarea în siguranţă a substanţelor care au reprezentat sursa dependenţei sau a comportamentului care a controlat viaţa unui om este unul dintre primii paşi, fără de care, după cum am spus, nimic altceva nu poate fi realizat în laboriosul proces de recuperare.
Paşii mari, animaţi de dorinţa de vindecare cât mai rapidă, sunt şi ei asociaţi unor greşeli care nu pot garanta un tratament psihoterapeutic pe termen mediu şi lung. Nici un comportament dependent care s-a întins pe durata a câţiva ani şi care a devenit reflex pentru majoritatea, ca o parte a memoriei musculare, nu poate fi trecut cu vederea ca şi cum nu a existat sau, în doar câteva zile cu garanţia că a dispărut definitiv. Paşii mici, în acest sens, sunt şi cei mai siguri. Nu toată lumea re-învaţă să alerge înainte să re-înveţe să meargă!
Efectele terapiei pe termen lung sunt cele care îi preocupă pe psihoterapeuţii care fac echipă în orice clinică de tratament pentru dependenţe. Şi aici se cuvine să elaborăm conceptul de „schimbare plină de semnificaţii”.
Pentru unii ar putea însemna, şi nu ar fi o greşeală, revenirea la atât de ciudatul cuvânt, normalitate. Pentru alţii, o formă de renaştere sau un fel de identificare a celui care a fost cândva, în trecut, înainte ca dependenţa să îngusteze toate orizonturile şi posibilităţile până când s-a ajuns, de la zări imposibil de cuprins cu privirea şi imaginaţia, la un singur şi înfiorător punct.
Trecerea prin schema de tratament psihologic şi psihoterapeutic cere, adesea, participarea familiei sau a celor care au asistat activ (paradox care cere în mod real asumare şi abordare terapeutică) la procesul de pierdere a controlului.
Împreună cu cineva, de obicei, apare şi se stabileşte dependenţa, sub ochii partenerului sau a familiei, prinşi la fel de mult de neputinţă şi uneori de sentimente abrupte, cu toate fibrele toleranţei întinse la maximum şi uneori chiar rupte.
Tot alături de aceşti membri reduşi de suferinţă la tăcere, trebuie să înceapă pentru unii, recuperarea şi procesul de stabilire a independenţei psihologice, faţă de comportamentul sau substanţa consumată.
Ca parte a procesului psihoterapeutic, grupul joacă un rol esenţial, mai ales acolo unde a apărut dificila revelaţie a absenţei controlului. Experienţele celorlalţi, dramele şi traumele lor, pun în context ceea ce simţim noi în raport cu propria dependenţă şi, adesea, arată dimensiuni ascunse la care ne-am raportat şi prin care am trecut fără să ne dăm seama.
Identificarea în suferinţa şi afecţiunea celorlalţi face parte din procesul terapeutic şi, dincolo de asta, poate genera ceea ce lipseşte de multe ori celor care suferă de orice formă de dependenţă: claritatea.
Putem înţelege şi propune conceptul în multe feluri, dar procesul de identificare în suferinţă, pe principii cathartice, se dovedeşte a fi nu doar fertil în practică, ci şi terapeutic prin acelaşi sentiment de eliberare cu ajutorul celor care au suferit la fel.
În funcţie de dependenţă, pentru unii, introspecţia nu mai reprezintă nici măcar un cuvânt. Ea, ca exerciţiu vital igienei psihologice, a dispărut cu desăvârşire. Recuperarea ei, aşadar, devine un intrument deosebit de util în abordarea psihoterapeutică.
Pacienţii au nevoie să identifice, alături de terapeuţi, contextele care îi vulnerabilizează, la fel de mult cum trebuie să găsească cauzele care au contribuit la stabilirea unui tipar comportamental de consum abuziv. Strategiile şi instrumentele dezvoltate pentru a gestiona abstinenţa şi a o menţine pe o perioadă nedeterminată (lucru care presupune un travaliu întins pe toată viaţa pentru unii!) sunt elemente fundamentale ale procesului de vindecare.
La fel sunt şi strategiile care privesc timpul şi reorganizarea lui, astfel încât ceea ce nu a funcţionat să înceapă procesul de reaşezare a vieţii, pe noua poziţie, independentă. Evitarea recăderilor, managementul situaţiilor care pot declanşa comportamentul de consum (de orice fel ar fi el), sunt la fel de importante şi odată începute, în procesul terapeutic, anunţă începutul unei vieţi noi.
Gândurile celui care stă pe scaun sau pe canapea în faţa psihoterapeutului pentru prima dată sunt ca o mare în proces de fierbere. O imagine greu de conceput sau de imaginat… Dorinţa se împleteşte cu frica şi neîncrederea.
Speranţa găsirii unui răspuns vrea satisfacţie imediată şi provoacă, adesea, reflexul de fugă sau evitare. Contactul vizual lipseşte cu desăvârşire uneori. Şi totuşi, cei mai mulţi rămânem pe scaune, unii în faţa celorlalţi, pentru că indiferent de comportamentul sau substanţa de care am făcut abuz, adânc în noi rămâne o flacără care poate fi reaprinsă astfel încât să acopere dependenţa care ne-a condiţionat existenţa pentru atât de mult timp.
Cum abordăm noi tratarea dependenței de droguri?
„Fiecare cuvânt contează”, a spus recent, extrem de inspirat, unul dintre clienţii clinicii Aliat Suceava. Pe bună dreptate! Ecuaţia este cât se poate de simplă: tipar comportamental – gând – cuvânt – tipar existenţial.
Abordarea pe care o propunem, atât în programul de tratament rezidenţial, cât şi în celelalte tipuri de abordări psihoterapeutice, individuală sau de cuplu/ familie, combină metode şi strategii care servesc celor aflaţi în căutarea unui suport sau a unui ajutor.
Într-un tipar cronic de consum sau în faza acută, de criză, după un eveniment major, ne asigurăm că fiecare pachet terapeutic are datele complete şi atât de importante pentru orice demers psihoterapeutic.
Evaluările iniţiale, cele complexe şi psihiatrice oferă o imagine de ansamblu care permite, prin colaborarea întregii echipe Aliat Suceava, identificarea celei mai potrivite abordări într-o dinamică marcată de obiective clare susţinute de instrumente de cercetare psihologică.
Fiecare cuvânt contează, pentru că el construieşte încet, dar sigur, noi tipare de gândire acolo unde ele sunt necesare pentru cei în căutarea unui … alt început.
Despre autori
