Să fim sinceri, toată lumea crede despre un depedent de alcool (sau drog) că „e vina lui că nu se lasă”, că „ar putea să facă un efort de voință”, că „nu îi pasă de familie”, etc. Ce impact au aceste idei? Sunt ele corecte?
Mitul 1. Un dependent e un om rău și merită să fie pedepsit?
Nu-i așa că ai auzit deseori această idee? Că „ar putea dacă ar vrea”, că „nu îi pasă de cei din jur”, că „nu îi pasă că pierde familia”, etc. Aceste idei sunt însă false. În plus, sunt nocive. Un depedent nu este un om imoral, ci este un om bolnav. Dacă am accepta mai curând acest adevăr, am putea să abordăm problema altfel.
Este adevărat că cei dependenți ajung să facă lucruri îngrozitoare: să fure, să lovească, pentru a-și procura următoarea doză. Însă trebuie să înțelegeți că judecata lor este afectată, creierul lor nu mai raționează ca al unui om sănătos, și au nevoie de ajutor, nu au nevoie de o culpabilizare suplimentară.
Mitul 2: Dependența este o alegere
Nimic mai fals. Dacă alege să ia prima dată o doză de cocaină sau experimentează cu alcoolul, da, atunci e un moment de alegere. În momentul când este instalată dependența de acea substanță, nu mai vorbim de o alegere, ci de pierderea controlului în fața ei. Dependentul caută substanța pentru a preveni starea de rău dată de absența ei din sistem (sevrajul e una din cele mai neplăcute stări, este considerat urgență psihiatrică). Deci nu e o alegere. Faptul că un om devine dependent de ceva iar altul nu este o chestiune de genetică (poate că cel care devine dependent are în familie dependenți și se știe că genele predispun la așa ceva). Ce mai contribuie la instalarea adicției? Mediul, desigur. Dacă într-un anumit grup să bea în fiecare zi, cineva cu predispoziție la adicție va fi mai vulnerabil decât dacă trăiește într-un mediu unde nu se consumă alcool.
Mitul 3. Oamenii sunt dependenți de o singură substanță
În general, oamenii cu dependnețe au adicție la mai multe substanțe (tutun și alcool, marijuana și cocaină). În general, când încearcă să se lase de ceva mai puternic, se apucă de altceva (se lasă de droguri dar beau alcool, ca să aline efectele neplăcute ale lipsei drogului). Deci vorbim de o POLIADICȚIE. Poliadicția duce la boli mintale și este mai greu de tratat decât alte tipuri de adicție.
Mitul 4. Tratamentul dependentului ar trebui să fie eficace 100%
Alt mit. Dacă ne-am gândi la adicție ca la o boală cronică, de tipul diabetului sau bolilor de inimă, poate că am înțelege mai bine felul cum trebuie să ne raportăm la ea. Pentru că asta este: o boală cronică, uneori trebuie tratată toată viața. Dar dependenții sunt cel mai adesea tratați ca niște paria și umiliți cât se poate, lucru care îi face să devină defensivi și agresivi. Realitatea arată că stigma social și rușinea îi vor face să cadă din nou pradă viciului, pe când susținerea celorlalți îi ajută să mențină abstinența.
Un dependent NU merită să sufere din pricina oamenilor care îl condamnă pentru dependența lui, tot așa cum nu merită nici un bolnav de inimă sau de cancer să fie rușinat și condamnat de ceilalți. Are nevoie de tratament și de susținere socială pentru a fi recuperat. Cu cât înțelegem și acceptăm mai ușor acest fapt, cu atât putem fi mai eficienți în a-l recupera. Pentru că fiecare om are o valoare.
Despre autori
