riverAm rezistat tentației de a căuta în vreo carte definiția terapiei(pentru că, nu-i așa, suntem învățați să ne argumentăm poziția cu o anumită teorie, cu ceea ce alții, mai renumiți cred și, în schimb, am reflectat la convingerile mele și la practica mea, conturând  descrierea psihoterapiei.

Psihoterapia este un proces colaborativ în care doi sau mai mulți experți, dar în domenii diferite, caută căi de a ieși din impasuri. Eu, psihoterapeutul, sunt expertul în teorie, în cum funcționează oamenii, relațiile, familiile, sistemele. El, clientul, care poate fi un individ, un cuplu, familie sau grup, este expertul în practică: el știe cum funcționează viața lui, ce a funcționat și ce nu a funcționat până acum, cum a ajuns în punctul acesta de impas, care sunt dorințele sale, realizările, ce este dispus să facă și care sunt limitele sale. Eu îi recunosc expertiza. Eu am încredere că el are resurse, capacități și posibilități de a rezolva situația, uneori chiar mai mult decât are el însuși.Uneori, abilitățile lui nu se potrivesc situației( ca și cum un horticultor ar trebui să lucreze într-o bancă) iar atunci, terapia devine educare și învățare. El nu a mai fost niciodată părinte și deci, nu știe cum să reducă controlul asupra adolescentului; el știe cum să treacă printr-o pierdere într-un mod sănătos, răspunsul său obișnuit fiind cel de negare. Orice se poate învăța: atitudini( respect, non-judecare, compasiune, ajutor), comportamente, emoții, convingeri, valori. Cea mai important este disponibilitatea persoanei de a face schimbarea, de a renunța la lucruri nocive pentru sine/ relații și a risca un mod de a face„altfel”lucrurile.   

 Psihoterapia devine astfel un proces de maturizare. Și al meu și al lui.  Clientul învață responsabilitatea și asumarea consecințelor acțiunilor sale. Învață trierea și alegerea conștientă a celor mai bune opțiuni pentru el  dar și  să ia în calcul pe celălalt/ceilalți afectat/ți de acțiunile sale.  Și eu de asemenea mă maturizez. Învăț responsabilitatea față de emoțiile și cuvintele mele, responsabilitatea față de procesul terapiei, dar deprind și o  cunoaștere vastă a experiențelor de viață fiind martora a sute de povești familiale desfășurate pe generații.

Colaborarea implică relaționarea la nivel de egalitate. Eu și omul din fața mea suntem diferiți dar egali ca valoare. Nu sunt mai„valoroasă” doar pentru că sunt psihoterapeută și îl ajut în cabinet. Este o atitudine postulată de noile curente de psihoterapii post-moderniste dar pe care am regăsit-o și la Virginia Satir și la formatoarele mele olandeze, o atitudine care mi se potrivește și este în acord cu  convingerile mele. Sunt atentă astfel să îmi păstrez poziția de egalitate și atitudinea de respect și modestie și să nu mă las urcată de client pe un piedestal al „atotcunoașterii”,„ expertului”, „judecătorului”pentru că asta duce automat la coborârea poziției lui și ajungem la tiparul atât de obișnuit, vehiculat dar nociv al ierarhiei de tip superior- inferior, mare- mic, părinte- copil.

Psihoterapia este un efort comun de construire a unei realități noi. Clientul pune niște piese de puzzle, eu pun alte piese de puzzle astfel încât tabloul final să aibă un sens pentru el și să-și dea seama care este calea lui.Onestitatea, transparența,comunicarea deschisă, curajul, respectul, sunt ingredentele esențiale în acest efort comun de construire.

Este un proces de apropiere și de distanțare de„realitate”. Uneori ai nevoie să vezi realitatea de la înălțime ca să înțelegi sensul larg al evenimentelor și al acțiunilor oamenilor și să nu te pierzi în sensuri mărunte și„ilogice” pentru ca mai apoi, să cobori, să o trăiești  și să faci schimbarea palpabilă și reală. Acolo se desfășoară viața.

Psihoterapia este un proces de ghidare. Clientul are o destinație, eu o hartă, și interesant că, deși destinațiile clienților par la început asemănătoare( fiecare își dorește să fie fericit sau să comunice mai bine cu ceilalți, etc), fiecare peisaj pe care îl vedem împreună este mereu unul nou și nedescoperit. Și peisajul și călătorul și ghidul și destinația sunt diferite și surprinzătoare. Plăcute, dacă te lași dus de entuziasmul descoperirii. Neplăcute, dacă vrei să ții lucrurile pe loc. Împotriva firii. Pentru că viața curge. Aparent este același râu dar niciodată aceeași apă. Lucrurile par la fel dar nu sunt niciodată la fel.

Sursa: http://www.gandestecuinima.ro/blog/ce-este-psihoterapia